România, FĂCUTĂ PRAF în presa internaţională. Informaţia care DEMOLEAZĂ TOTAL imaginea Guvernului PSD
Jaroslav Kaczynski, şeful partidului la guvernare în Polonia, premierul ceh Andrej Babis şi Liviu Dragnea, preşedintele PSD, sunt printre liderii europeni despre care publicaţia The Economist afirmă că dirijează din umbră, pe un drum greşit, ţările lor, adăugând că Italia ar putea urma aceeaşi cale.
Într-o amplă analiză intitulată "Puterea nu se află întotdeauna acolo unde v-aţi putea aştepta în Europa", jurnaliştii de la The Economist se întreabă dacă nu cumva Italia va urma exemplul Poloniei, României şi Cehiei în cazul în care alianţa fostului premier Silvio Berlusconi va câştiga alegerile legislative de duminică.
Jurnaliştii de la The Economist afirmă că europenii s-au obişnuit cu astfel de personaje din umbră, "de când Vladimir Putin conducea Rusia din postura de premier, în timp ce factotumul său, Dmitri Medvedev, îi ţinea cald tronul prezidenţial".
Primul exemplu de personaj din umbră citat în analiza publicaţiei britanice este Jaroslav Kaczynski, şeful partidului aflat la guvernare în Polonia, considerat şi cel mai proeminent din această categorie de oameni politici.
"În decembrie, Kaczynski a expediat-o rapid pe Beata Szydlo pentru a face loc lui Mateusz Morawiecki, adjunctul ei. Decizia a fost luată pentru a îmbunătăţi relaţiile disonante ale Poloniei cu partenerii europeni (...) Dar liderii Europei ştiu cine este în realitate la conducere. Kaczynski a ales să rămână în umbră, poate pentru a evita inflamarea unui segment larg al alegătorilor polonezi care detestă populismul său naţionalist".
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro