România, inclusă de CNN pe lista celor mai bune locuri de vizitat în 2025

Autor: Iris Dutescu Postat la 02 ianuarie 2025 60 afişări

România a fost inclusă pe lista realizată de CNN Travel, care include 25 de locuri unice din lume care merită să fie vizitate în 2025. Ţara noastră împarte lista cu destinaţii exotice din Asia, America Latină şi Africa.

România, inclusă de CNN pe lista celor mai bune locuri de vizitat în 2025

„Nu au mai rămas multe locuri în Europa care să aibă încă acea atmosferă nedescoperită, dar România se apropie de ea. Acest lucru este un dar în aceste timpuri marcate de supra-turism - pentru că iată o ţară care are de toate, de la staţiunile balneare de la Marea Neagră până la superba frumuseţe a Munţilor Carpaţi, şi despre care se spune că încearcă să îşi crească numărul de vizitatori în mod sustenabil”, scrie CNN Travel.

Printre oraşele recomandate de publicaţie se numără Timişoara, Cluj Napoca, Sibiu, Braşov şi Sebeş. Autorii adaugă că, deşi supraîncărcat acum cu baruri şi restaurante turistice, Bucureştiul este în continuare un fermecător oraş vechi, iar istoria recentă a oraşului este încă o atracţie majoră. „Merită explorate excesele impresionante ale fostei case luxoase a dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu şi ale vastului său Palat al Parlamentului (cea mai grea clădire din lume)”, relatează CNN.

„Un trecut mai idilic poate fi încă găsit în mediul rural românesc. Probabil că nu există o modalitate mai bună de a explora acest lucru decât pe recent lansata Via Transilvanica, un traseu de drumeţie de 1 .00 de kilometri prin peisaje rurale şi sate parcă încremenite în timp”, mai transmite publicaţia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vizitat,
cnn travel,
turism

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.