Românii prinşi în inundaţiile din Bulgaria: cu ce îi ajută Guvernul
Drumul dinspre Albena spre România este practicabil şi se recomandă revenirea în ţară pe traseul Albena – Balcic – Durankulak – Vama Veche, iar dacă traficul se aglomerează pe această rută, se recomandă ca rezervă traseul Albena - Dobrich – General Toşevo - Kardam – Negru Vodă, se arată într-o informare transmisă sâmbătă de Guvern.
Din datele obţinute de la Centrul Operativ al Ministerului de Interne bulgar rezultă că drumurile din Bulgaria sunt practicabile, iar în zonele unde sunt restricţii de viteză sau se circulă pe o singură bandă, poliţia bulgară se află la faţa locului şi dirijează traficul rutier.
La Centrul operaţional de comandă al Guvernului aflat în coordonarea ministrului de interne s-a constituit, sub conducerea lui Raed Arafat, şeful Departamentului de intervenţii în situaţii de urgenţă, grupul de lucru format din reprezentanţi ai MAI şi MAE care gestionează situaţia în care se află românii blocaţi în staţiunea bulgară Albena.
Grupul de lucru ţine legătura cu autorităţile bulgare, ţine legătura cu românii aflaţi în situaţii dificile şi se ocupă de repatrierea acestora în bune condiţii. Autorităţile bulgare au pus la dispoziţie informaţii şi cooperează cu autorităţile româneşti pentru asigurarea unor condiţii decente pentru cei afectaţi.
La faţa locului se află consulul onorific al României la Burgas, care evaluează situaţia turiştilor români din zona afectată. Totodată, în zona afectată s-au deplasat ministrul delegat pentru turism, Florin Jianu, precum şi o echipă mobilă a ambasadei, formată din primul colaborator al misiunii diplomatice române la Sofia şi ataşatul de afaceri interne.
Aproximativ 1.200 de turişti din staţiunea bulgărească Albena, la Marea Neagră, au fost evacuaţi din hoteluri aflate în apropiere de Balata, din cauza riscului unor inundaţii prin revărsarea râului Batovska, relatează site-ul Novinite.com.
În ultimele două zile, oraşul bulgar Varna şi alte localităţi din Bulgaria, între care şi staţiunea Albena, au fost grav afectate de inundaţiile puternice care s-au înregistrat în zonă în urma ploilor toernţiale şi a scurgerilor de pe versanţi, cel puţin zece persoane pierzăndu-şi viaţa din cauza apelor revărsate.
Ambasada României de la Sofia estimează, pe baza apelurilor telefonice, că numărul românilor afectaţi de inundaţiile de pe litoralul bulgăresc este de aproximativ 1.000 de persoane, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, Ministerul de Externe.
"Ambasada României la Sofia a fost contactată de mai mulţi cetăţeni români aflaţi pe litoralul bulgăresc care au prezentat situaţia dificilă în care se află în staţiunea Albena, care a fost cea mai afectată de inundaţii. Nu există date oficiale privind numărul turiştilor români aflaţi în această staţiune, însă după estimările misiunii diplomatice, efectuate pe baza apelurilor telefonice, numărul acestora ar putea fi de aproximativ 1.000 de persoane", se arată în răspunsul MAE.
Potrivit Ministerului de Externe, din datele obţinute de la autorităţile bulgare rezultă că printre victime nu sunt cetăţeni români.
MAE îi informează pe cetăţenii români aflaţi în situaţii deosebite în staţiunile bulgăresti afectate de recentele inundaţii pot apela telefonul de urgenţă al ambasadei: 00359 879 440 758.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro