Românii s-au îndatorat la bănci, în 2016, ca să-şi cumpere televizoare şi frigidere
Românii s-au împrumutat anul trecut ca să-şi cumpere bunuri de folosinţă îndelungată şi să-şi amenajeze casa. Puţini s-au îndatorat la bancă pentru a-şi achiziţiona o locuinţă. Creditele de consum au fost luate, în medie, pe trei ani, conform bancherilor consultaţi de MEDIAFAX.
Persoană căsătorită, din mediul urban, cu venit de peste 1200 de lei. Acesta este profilul celui care a luat un credit bancar anul trecut. Cei mai mulţi au luat credite de nevoi personale, care trebuie rambursate în circa trei ani, valoarea acestora fiind de circa 4000 de euro.
“În 2016, doi din trei clienţi care au contractat un credit au ales un credit de nevoi personale şi doar unul din zece a ales un credit pentru locuinţă. Românii investesc preponderent în amenajări ale caselor, bunuri de folosinţă îndelungată, achiziţia de locuinţe în special în imobile şi ansambluri rezidenţiale vechi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ştefan Radu, Head of Retail Business Areas, ING Bank.
Acesta spune că, în medie, valoarea creditelor de nevoi personale este de circa 20.000 de lei, iar perioada de rambursare de trei ani. În ceea ce priveşte creditele pentru casă acestea sunt în medie de 180.000 de lei, pentru perioade de 25-30 de ani.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro