Romradiatoare Braşov, firmă la care deţine acţiuni şi Mircea Lucescu, a încheiat primul semestru pe plus, cu un profit net de 1,2 mil.lei, faţă de pierderi de peste 600.000 lei în S1 2020
Producătorul de componente electrice Romradiatoare Braşov (simbol bursier RRD), companie în acţionariatul căreia se află şi antrenorul de fotbal Mircea Lucescu, a încheiat primele şase luni din 2021 cu afaceri de 22 milioane lei, dublu faţă de nivelul din perioada similară din 2020.
Peste 87% din afacerile companiei sunt realizate cu 10 clienţi, potrivit raportului financiar publicat joi la BVB.
Romradiatoare a raportat de asemenea un profit net de 1,2 milioane lei, faţă de pierderi de 638.580 lei în S1 2020.
Profitul din exploatare s-a situat la 1,66 milioane lei, după pierderi de 413.000 lei în primul semestru al anului trecut.
În acelaşi timp, numărul de angajaţi s-a reduc cu 24 de persoane, la 148 de oameni.
SIF Transilvania este cel mai mare acţionar al societăţii, cu un pachet de 76,5% din numărul de acţiuni, în timp ce Mircea Lucescu deţine 16,5% din capitalul social, restul de 7% din acţiuni fiind tranzacţionate de alţi investitori de la bursă.
De la începutul anului, acţiunile RRD înregistrează o scădere de 27%, pe tranzacţii de doar 3.733 lei. Compania are 6,8 mil. lei capitalizare, arată datele BVB.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro