Ryanair ameninţă cu anularea a sute de zboruri dacă se majorează taxa pe aviaţie în Marea Britanie

Autor: Iulia Kelt Postat la 17 octombrie 2024 16 afişări

Directorul executiv al Ryanair, Michael O'Leary, a declarat că orice majorare a taxei în Marea Britanie ar putea duce la anularea a sute de zboruri şi ar afecta semnificativ atât clienţii, cât şi viabilitatea unor rute interne, scrie Sky News.

O'Leary a spus că multe dintre aceste rute interne sunt deja la limita profitabilităţii, fiind aproape de a atinge punctul de rentabilitate.

„Dacă vor creşte din nou taxele pentru zborurile interne, atunci capacitatea va fi redusă, fără îndoială. Aceste rute nu sunt foarte profitabile, abia reuşesc să fie rentabile”, a afirmat O'Leary.

Declaraţia vine pe fondul scăderii acţiunilor Ryanair şi a revizuirii estimărilor pentru numărul de pasageri în anul viitor, din cauza incertitudinii legate de livrarea aeronavelor comandate de la Boeing.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ryanair,
taxă,
marea britanie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.