S-a terminat: Avertismentul APOCALPTIC s-a confirmat. Fenomenul extrem care deja a început şi are loc de 1.000 de ori mai rapid decât ar trebui
Decoperirile recente arată că rata extincţiei este de 1.000 de ori mai mare decât era în trecut. Acestea sunt accentuate de disparţia mediilor de trai a unor specii, de vânătoare, de schimbările climatice şi de boli.
Mai mult, amfibienii dispar de 45.000 de ori mai repede decât o făceau în trecut.
Când cunoscutul rinocer alb, Sudan, a fost omorât de cei care aveau grijă de el la începutul anului acesta, evenimentul a confirmat extincţia uneia dintre cele mai simbolice subspecii din lume. În ciuda eforturilor organizaţiilor din toată lumea de a menţine specia şi de a o proteja, dispariţia pare inevitabilă, potrivit Quartz.
În primul rând, acest fenomen ar trebui oprit sau amânat deoarece există argumente practice cu privire la pierderea biodiversităţii. Mai multe specii ajută ecosistemul să reziste în faţa schimbărilor. În schimb, ecosistemele menţin sănătaeta relativă a planetei şi furnizeză servicii esenţiale bunăstării umane. Pădurile şi mlaştinile previn agenţii poluanţi să intre în rezervele de apă, în timp ce copacii ajută şi la protecţia terenurilor în faţa furtnurilor.
În plus, studiile arată că în zonele urbane în care vegetaţia este redusă, frecvenţa bolilor mentale este mai mare.
O pierdere constantă a biodiversităţii, va lăsa omenirea fără aceste servicii.
În această lumină, distrugerea mediului prin extracţia de resurse şi prin schimbările vaste pe care le-au efectuat oamenii asupra naturii va livra o factură mare omenirii în timp.
Lumea nu a mai resimţit aceste afecţiuni în acelaşi timp, şi este un risc major să ne asumăm că putem distruge planeta şi să menţinem în viaţă toţi cei 7 miliarde de oameni care trăiesc pe ea, scrie publicaţia americană.
Studiile realizate asupra speciilor vulnerabile arată că, printr-o analiză atentă a caracteristicilor, putem prezice cât de mare este şansa ca o specie să dispară sau nu.
Animalele de dimensiune mare, spre exemplu, sunt mai predispuse la dispariţie – acest lucru fiind valabil şi pentru speciile de la capătul superior al lanţului trofic.
Contraargumentele spun că nu ar trebui să ne fie frică de dispariţii pentru că face parte din „procesul natural”.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro