S-au transformat festivalurile în prima poartă de consum de droguri? Valeria Herdea, preşedintele CNAS: „Modelul adulţilor, modelul vedetelor, modelul de bonton de la marile festivaluri nu sunt de bun augur”

Autor: Miruna Diaconu Postat la 19 iulie 2024 244 afişări

S-au transformat festivalurile în prima poartă de consum de droguri? Valeria Herdea, preşedintele CNAS: „Modelul adulţilor, modelul vedetelor, modelul de bonton de la marile festivaluri nu sunt de bun augur”

Valeria Herdea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, susţine că vârsta minimă la care se consumă droguri în România a coborât la circa 9-10 ani şi există dealeri de droguri în vârstă de 12 ani. De asemenea, ea susţine că marile festivaluri de muzică facilitează accesul tinerilor la droguri.

„Conform datelor Agenţiei Naţionale Antidrog, unde există o echipă de lucru interministerială, cel puţin până acum trei luni, vârsta minimă a consumatorilor coborâse până la 9-10 ani. Există dealeri de droguri de 12 ani şi există tot felul de preparate şi sunt accesibile mai ales acolo unde există aglomeraţii nesupravegheate de adulţi. Modelul adulţilor, modelul vedetelor, modelul de bonton de la marile festivaluri nu este de bun augur”, spune Valeria Herdea, preşedintele CNAS, în cadrul unei conferinţe de presă.

ZF a pus recent problema dacă sunt sau nu aceste festivaluri prima poartă de consum sau de îndemn la consum de alcool şi droguri pentru cei minori. La unul dintre cele mai cunoscute festivaluri, care a avut loc weekend-ul trecut, Beach, Please, cântăreţul american Wiz Khalifa ar fi fumat pe scenă o ţigară cu canabis, potrivit poliţiştilor şi filmărilor apărute în spaţiul public. Festivalul a avut o audienţă de 120.000 de tineri, după cum afirmă Andrei Şelaru, cofondatorul festivalului.

Participarea la un festival înseamnă pentru un minor, în primul rând, expunerea la pericolele consumului de alcool, tutun sau droguri. Chiar dacă minorii care participă la un festival nu sunt consumatori, ei sunt expuşi la aceste pericole şi iau, poate pentru prima dată, contact cu astfel de substanţe care sunt interzise celor sub 18 ani şi, respectiv, ilegale în cazul drogurilor de orice fel.

În România, fenomenul consumului de droguri a luat tot mai mult amploare în ultimii ani, însă autorităţile încă nu ştiu exact dimensiunea acestuia. Mai mult, accesul tinerilor şi copiilor la droguri devine tot mai facil, motiv pentru care vârsta minimă a consumatorilor scade în ultimii ani.

În pofida acestui lucru, sistemul nu este încă pregătit pentru a reduce sau stopa acest fenomen, în contextul în care serviciile destinate toxicodependenţelor lipsesc sau sunt insuficiente.

„Noi avem un program naţional curativ care are în vedere şi toxicodependenţa, ceea ce pot spune este că, din păcate, nefiind mapată situaţia, nu ştim exact dimensiunea acestui fenomen. La acest moment, cred că serviciile sunt insuficiente, avem nevoie de personal pregătit, avem nevoie de posibilitatea de intervenţie şi de alocare de fonduri”, mai spune Valeria Herdea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
festival,
droguri,
CNAS,
drogati

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.