Autorii au ajuns la această valoare plecând de la salariul mediu actual din mediul bugetar, pe care l-au indexat apoi cu creşterile notate în programul de guvernare: 20% în iulie 2017, 20% în iulie 2018 şi 8% în iulie 2019.

Chiar dacă toate ar putea fi ”bune şi frumoase”, de unde ar putea scoate România o creştere de productivitate în sectorul privat de 26% în trei ani ? Şi chiar dacă ar reuşi o asemnea minune, dacă nu măreşte taxele aplicate acestui sector, de unde o să aibă +56% în trei ani pentru bugetari şi +60% în patru ani sau +104% în decurs de cinci ani pentru pensionari ?

În această avalanşă de binefaceri discutabile trecute pe hârtie ar mai fi, totuşi, ceva lipsă. Cum ar fi creşterea REALĂ ( în condiţii de stabilitate a preţurilor şi a cursului de schimb) a pensiilor şi a salariilor, adică a puterii lor de cumpărare.

Dacă dintr-o creştere reală de PIB situată undeva pe la 20% în decurs de patru ani se vor putea da salarii reale cu 40% mai mari şi pensii reale cu 60% mai mari, la începutul deceniului viitor Premiul Nobel pentru economie îşi aşteaptă un laureat din România. Oricum, sistemul de pensii va fi atunci ”pe butuci”, iar actualii contribuabili vor regreta că nu s-au născut mai devreme.