Salariile românilor cresc, dar sunt înghiţite de inflaţie

Autor: Ramona Cornea Postat la 12 iulie 2022 195 afişări

Salariul mediu net pe economie a ajuns la peste 3.900 de lei în luna mai a acestui an, în creştere cu 12,5% faţă de aceeaşi lună din anul 2021 şi în scădere cu 1% faţă de luna aprilie din anul 2022, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Salariile românilor cresc, dar sunt înghiţite de inflaţie

În luna mai a acestui an, salariul mediu net a crescut cu 12,5% faţă de aceeaşi lună din anul 2021, însă angajaţii români nu au avut o putere de cumpărare mai mare, având în vedere că rata inflaţiei a fost de 14,5% în mai Raluca Pârvu, BPI România: „Puţini angajatori vor fi în măsură să ţină pasul cu inflaţia. Marginal, unii anunţă că vor face ajustări salariale progresive în cursul anului“.

Salariul mediu net pe economie a ajuns la peste 3.900 de lei în luna mai a acestui an, în creştere cu 12,5% faţă de aceeaşi lună din anul 2021 şi în scădere cu 1% faţă de luna aprilie din anul 2022, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Spre comparaţie, rata inflaţiei anunţată de INS pentru luna mai din anul 2022 a fost de 14,5%, cu două puncte procentuale peste creşterea salariilor.

„Puţini angajatori vor fi în măsură să ţină pasul cu inflaţia. Marginal, unii anunţă că vor face ajustări salariale progresive în cursul anului. Totuşi, pe fondul zvonurilor şi informaţiilor contradictorii despre noi taxe, angajatorii vor aştepta să aibă date clare despre modul în care va fi construit salariul brut şi despre cine va suporta - compania, angajatul sau ambii - eventuale creşteri de cheltuieli sociale şi/sau impozit”, a spus pentru ZF Raluca Pârvu, business manager al BPI România, companie de consultanţă în management şi resurse umane.

Din partea angajatorilor, Mugur Tolici, director de resurse umane în cadrul Băncii Naţionale a României, afirmă că instituţia încearcă să ţină pasul cu inflaţia în salariile pe care le acordă angajaţilor săi. 

„Încercăm şi noi să păstrăm un echilibru între ceea ce permite bugetul de salariu şi ceea ce erodează inflaţia. Abordarea noastră este foarte atent calibrată către sprijinul personalului cu salarii mai mici. Avem şi noi cam 20% persoane cu studii medii, în mare parte din zona de casierie şi activităţi de suport şi atunci creşterea salarială este diferenţiată, aplicată astfel încât salariile mai mici să fie protejate mai mult. Este un principiu pe care îl aplicăm de mai mult timp. În acelaşi timp, noi avem un exerciţiu de creştere salarială individuală, 2% din bugetul de salarii se acordă sub formă de creştere individuală”, a declarat Mugur Tolici în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2022.

De la lună la lună, salariul mediu net pe economie a scăzut cu 1%, respectiv cu  39 lei. Raluca Pârvu spune că această scădere vine pentru că, de obicei, angajaţii primesc prime sezoniere sau bonusuri în luna aprilie.

„În luna aprilie, salariaţii primesc adesea prime sezoniere sau chiar bonusuri şi de aceea valorile cumulate sunt în mod excepţional mai mari. Comparaţia fiabilă este cu anul trecut, aceeaşi lună”, a explicat ea.

Afirmaţia ei este întărită şi de Institutul Naţional de Statistică, care spune că în luna mai 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut pentru că în lunile precedente angajatorii au acordat prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.

În ceea ce priveşte cele mai mari salarii nete din economia locală, industria de IT a rămas liderul şi în luna mai, cu salarii medii nete de aproape 9.200 de lei. Următorii în clasament sunt angajaţii din industria de extracţie a petrolului brut şi a gazelor naturale, cu o medie a salariului net de peste 8.300 de lei. Top trei industrii cu cele mai mari salarii a fost completat de fabricarea produselor din tutun, cu salarii de peste 7.800 de lei în luna mai a acestui an.

La polul opus au fost salariile din industria HoReCa, cele mai mici din economia locală, cu o medie de puţin peste 2.100 de lei, urmate de cele din fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu aproape 2.170 de lei, şi de cele din fabricarea de mobilă, de circa 2.550 de lei.

În sectorul bugetar au fost creşteri ale câştigului salarial mediu net din luna mai comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a acordării de tichete de vacanţă, ?n învăţământ (Ă11,6%) şi ?n administraţia publică (Ă3,1%). ?n sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-1,0%), conform datelor INS.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.