Salonul de la Frankfurt. Furnizorii de componente şi fabricanţii din China au luat cu asalt cel mai mare eveniment auto din Europa

Postat la 11 septembrie 2019 101 afişări

Furnizorii de componente şi fabricanţii chinezi şi-au sporit prezenţa la salonul auto de la Frankfurt, valorificând avansul deţinut în tehnologiile automobilelor electrice, impuse producătorilor auto europeni de către autorităţile de reglementare, care încearcă să reducă poluarea, relatează Reuters.

Salonul de la Frankfurt. Furnizorii de componente şi fabricanţii din China au luat cu asalt cel mai mare eveniment auto din Europa

Deşi numărul expozanţilor a scăzut la 800 în 2019, de la 994 în 2017, producătorii auto şi furnizorii chinezi constituie acum cel mai mare contingent străin, cu 79 de companii.

Mai mulţi producători auto europeni şi japonezi, inclusiv Fiat, Alfa Romeo, Nissan şi Toyota nu participă, în încercarea de a reduce costurile.

Producătorii auto din Europa fac investiţii de miliarde de euro pentru a dezvolta maşini electrice şi autonome, situaţie care îi forţează să se bazeze pe companiile chineze pentru tehnologii cheie precum producţia de baterii litiu-ion, o zonă în care furnizorii asiatici domină.

Firmele germane încheie acorduri majore cu furnizorii chinezi pentru a îndeplini regulile stricte de combatere a poluării din UE, care au fost introduse ca urmare a scandalului de trucare a emisiilor din 2015.

Matthias Zentgraf, preşedinte regional pentru Europa la compania chineză Contemporary Amperex Technology a declarat că a încheiat înţelegeri cu BMW şi Volkswagen şi că se aşteaptă să semneze şi alte acorduri.

Daimler a anunţat săptămâna aceasta că a ales Farasis Energy, companie finanţată de China, să furnizeze baterii pentru automobilele electrice Mercedes-Benz. Farasis construieşte o fabrică de 600 de milioane de euro în estul Germaniei, aproape de locul în care rivalul chinez CATL construieşte o fabrică de baterii de 1,8 miliarde de euro.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
auto,
furnizori,
componente,
frankfurt

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.