Şapte curse Blue Air au fost anulate astăzi până acum, 1072 de pasageri au rămas în aeroport. Iordache, Otopeni: “Mai urmează alte şapte curse astăzi”

Autor: Mirabela Tiron Postat la 06 septembrie 2022 81 afişări

Şapte curse Blue Air au fost anulate astăzi până acum, 1072 de pasageri au rămas în aeroport. Iordache, Otopeni: “Mai urmează alte şapte curse astăzi”

Peste 1.000 de pasageri nu s-au mai îmbarcat astăzi, până acum, după ce Blue Air a anunţat că începând de astăzi va suspenda toate cursele, până luni, 12 septembrie.

“Până acum avem şapte curse anulate la Blue Air, 1072 de pasageri au rămas în aeroport, dar mai sunt programate până la finalul zilei încă alte şapte curse Blue Air. Pasagerii caută să vorbească cu agentul de handling al Blue Air”, a declarat pentru ZF Valentin Iordache,reprezentantul aeroportului Henri Coandă (Otopeni).

Compania aeriană Blue Air a anunţat astăzi că va suspenda zborurile care pleacă din România începând de astăzi şi până luni 12 septembrie, potrivit oficialilor companiei.

„Datorită unei situaţii neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până luni, 12 Septembrie 2022”, potrivit oficialilor companiei.

Toate zborurile planificate din afara României către orice aeroport din România, astăzi 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat.

„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spaţiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Român, respectiv Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la: distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete; creşterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societăţii Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condiţiile popririlor tuturor conturilor societăţii), blocarea tuturor discuţiilor purtate la Londra de acţionariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiţii interesate în intrarea în acţionariatul Blue Air şi sprijinirea societăţii în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăţi din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
curse,
otopeni,
blue air,
aeroport

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.