Scandal cu îmbrânceli în Piaţa Victoriei între protestatarii #rezist

Autor: Roxana Din Postat la 10 august 2019 83 afişări

Organizatorul protestului de sâmbătă din Piaţa Victoriei, Tommy Tomescu, a avut un schimb de replici cu protestatarul Cristian Dide, care a adus în Piaţă o platformă, deşi nu anunţase anterior acest lucru. Cristian Dide s-a urcat pe platforma respectivă şi refuză să plece.În zonă au ajuns jandarmii.

Iniţial, organizatorul protestului Tommy Tomescu a avut un schimb de replici cu un protestatar venit din străinătate şi care era nemulţumit pentru că auzise că în Piaţă va fi şi un concert, Tomescu precizând că vor fi intonate doar două imnuri la manifestaţie.

Ulterior, în Piaţa Victoriei a ajuns şi protestatarul Cristian Dide, care a adus şi o platformă, deşi nu anunţase organizatorul de acest lucru şi, potrivit protocolul încheiat cu autorităţile, nu are voie.

"Te-am sunat de o lună întreagă şi nu răspunzi. O lună întreagă te-am sunat şi nu ai răspuns. Mie (jandarmii -n.r.) nu m-au lăsat nici cu maşinile mele, cu care să punem scena şi tu vii cu platforma asta. Eu am dat toate numerele de înmatriculare deja", i-a reproşat Tommy Tomescu lui Cristian Dide.

Cristian Dide a replicat că el nu "are treabă" cu organizatorul Tommy Tomescu şi că acesta nu a fost pe 10 august 2018 în Piaţa Victoriei, a urcat pe o maşină cu platformă şi refuză să coboare. Jandarmii sunt prezenţi în zonă.

În Piaţa Victoriei este şi Mălin Bot, care a fost acuzat că a îmbrâncit o femeie, iar soţul acesteia a ripostat. La rândul său, Bot susţine că femeia respectivă a încercat să-i spargă telefonul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PROTEST,
PIAŢA VICTORIEI,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.