Înainte de pandemie, lupta pentru schimbarea ordinii mondiale era deja în toi, cu SUA punându-se înainte de toţi, cu China în expansiune politică, economică şi comercială spre Vest şi cu Uniunea Europeană chinuindu-se să-şi regăsească echilibrul sau sensul existenţei.

Noua criză reconfigurează violent peisajul economic, pune la încercare încrederea în politicieni, liderii şi instituţiile lumii şi creează frustrări profunde în societate. Cel slab va ieşi şi mai slab, iar cel puternic, spun cei mai mulţi strategi de geopolitică, va stabili noua ordine mondială.

„Moartea Neagră” din secolul al XIV-lea, una dintre cele mai distrugătoare calamităţi din istoria omenirii, s-a răspândit probabil din China, a ucis 90% din oamenii din provincia Hubei şi aproximativ jumătate din populaţia de 123 de milioane de persoane de atunci a Chinei, scrie în The National Interest Amitav Acharya, profesor la American University din Washington. Populaţia planetei s-a redus cu peste 100 de milioane. Ciuma a distrus ordinea impusă de civilizaţia mongolă.

După ce au construit cel mai mare imperiu terestru din istoria lumii, mongolii au dezvoltat comerţul la scară largă, legând Asia de Est, Orientul Mijlociu şi Europa printr-o vastă reţea economică. Imperiul a construit drumuri, poduri, staţii de mesagerie şi asigura securitatea comercianţilor şi călătorilor. Mongolii au creat o globalizare la scară mică. Aceste căi de comerţ au devenit conductorii prin care s-a răspândit pandemia.

Ciuma a perturbat sistemul de relaţii economice intercalate, cunoscut ca sistemul Khubi, dintre cele patru segmente ale imperiului, Yuanul în est (Beijing), Hanatul Chagatai în centru, Hanatul Ilk în sud-vest (Asia Centrală şi Iran - Persia) şi Hoarda de Aur în nord-vest, la graniţa cu Rusia. Oraşele europene şi-au închis graniţele şi i-au prigonit pe evrei. Pe ei, ca de obicei, s-a dat vina pentru catastrofă. „Moartea Neagră” a tăiat China de Europa timp de secole.

Comparată cu pandemia de ciumă din secolul al XIV-lea, cea de acum, de COVID-19, pare o simplă gripă. Însă şi aceasta este aşteptată să aibă consecinţe profunde asupra viitorului, să fie mediul din care se va naşte o nouă ordine mondială. 

În primul rând, scrie Acharya, criza va reduce sprijinul pentru globalizare, care a fost deja slăbit de ascensiunea populismului şi de politicile preşedinţiei lui Trump.

Pentru viteza mare cu care virusul s-a răspândit în întreaga lume, ajutat de interdependenţa economică, precum şi de turism şi de uşurinţa cu care se călătoreşte în zilele noastre, va fi învinovăţită globalizarea. Închiderea frontierelor naţionale şi locale şi reafirmarea suveranităţii statului fac vulnerabil unul dintre cele mai puternice mituri ale globalizării ca lume fără margini.

În al doilea rând, virusul poate fi ultimul cui din sicriul ideii de Occident, inclusiv pentru orice a mai rămas din relaţiile transatlantice după naufragiul provocat de Trump. G-7 nu a reuşit să emită o declaraţie comună din cauza insistenţei administraţiei Trump de a descrie virusul ca „virusul chinezesc”. Între timp, fostul premier italian Enrico Letta a avertizat într-un interviu pentru The Guardian că Europa se infectează cu „virusul Trump”, cu naţiuni care urmăresc viziuni ca „Italia înainte de toţi”, „Belgia înainte de toţi” sau „Germania înainte de toţi” în locul unei abordări europene comune privind strategia UE de sprijinire a Italiei.

La începutul lunii aprilie, 88% dintre italieni aveau sentimentul că au fost abandonaţi de UE, potrivit unui sondaj de opinie. De atunci, statele europene s-au mobilizat pentru a ajuta Italia. Dar şi Rusia şi China s-au lăudat cu atenţia lor pentru Italia, mai ales ÎN scopuri propagandistice.

În al treilea rând, crede Acharya, virusul ar putea consolida agenda „America înainte de toţi” a lui Trump. Pe 2 aprilie, Peter Navarro, arhitectul războiului comercial al liderului american, a declarat că „dacă există vreo justificare pentru politica preşedintelui de a face frontierele mai sigure şi a încuraja filosofia, strategia şi credinţa puternică a unei baze de producţie interne, atunci aceasta este criza actuală, care subliniază tot ceea ce vedem acolo”. Cu toate acestea, imaginea unei naţiuni nefericite, dar cu cea mai mare economie din lume, şi cu militari prinşi cu pantalonii în vine este în contradicţie cu aspiraţia lui Trump. Criza diminuează serios credibilitatea Americii în lume şi pe cea a lui Trump în America.

În ceea ce priveşte China, există posibilitatea ca impactul economic al crizei să fie mai dur asupra Statelor Unite decât asupra naţiunii conduse de un lider mai puternic decât oricare altul din ultimele decenii. Dacă se va întâmpla acest lucru, se va accelera înclinarea balanţei puterii spre Asia. Pierderea puterilor hard şi soft ale Americii va accentua trecerea la o ordine postamericană. Criza nu va pune capăt globalizării, dar ar putea duce la creşterea cererilor pentru o globalizare mai umană şi mai reglementată, spune Acharya.

Henry Kissinger, secretar de stat american sub Richard Nixon însărcinat cu deschiderea spre China şi oracolul din America al realpolitikului, spune că liderii lumii trebuie să se pregătească acum pentru trecerea la o ordine mondială postcoronavirus. Despre aceasta a scris pe larg în The Wall Street Journal, dar în analiza sa de 828 de cuvinte el nu a menţionat niciodată China. El a amintit doar că „multe instituţii naţionale vor fi percepute ca eşecuri”. Însă, pe baza a ceea ce Kissinger a mai scris, Joseph Bosco, fost oficial de rang înalt în secretariatul apărării din SUA, trage concluzia că acesta vede o nouă ordine mondială cu o formă de devălmăşie între SUA şi China în care China este un partener din ce în ce mai dominant.

Ministrul de externe al Franţei a avertizat că pandemia ameninţă ordinea mondială multilaterală. „Teama mea este că lumea de după va semăna cu lumea de dinainte, doar că va fi mai rău”, a spus el într-un interviu pentru Le Monde.

În Germania, fostul ministru de externe Sigmar Gabriel, un social – democrat, s-a plâns că „statul a fost neglijat timp de 30 de ani” şi a prezis că următoarea generaţie va fi mai puţin naivă în legătură cu globalizarea. 

În Hong Kong, un graffiti spune: „Nu ne putem întoarce la normal, deoarece normalul a fost problema în primul rând”.

Filosoful sud-coreean Byung-Chul Han, într-un eseu publicat în El País, susţine că învingătorii sunt „statele asiatice precum Japonia, Coreea, China, Hong Kong, Taiwan sau Singapore, care au o mentalitate autoritară ce provine din tradiţia lor culturală moştenită din confucianism. Oamenii sunt mai puţin rebeli şi mai obedienţi decât în Europa. Au mai multă încredere în stat. Viaţa de zi cu zi este mult mai organizată. Mai presus de toate, pentru a se confrunta cu virusul, asiaticii sunt puternic angajaţi în supravegherea digitală. Contra epidemiilor din Asia luptă nu numai virologi şi epidemiologi, ci şi informaticieni şi specialişti în big data”.

El prezice astfel: „China va putea acum să-şi vândă statul digital poliţienesc ca model de succes împotriva pandemiei. China va etala superioritatea sistemului ei”. Filosoful crede că alegătorii occidentali, atraşi spre siguranţă şi comunitate, ar putea fi dispuşi să sacrifice aceste libertăţi, notează The Guardian. Pentru că există puţină libertate în a fi obligat să petreci primăvara închis în apartamentul tău.

Profesorul de relaţii internaţionale de la Harvard Stephen Walt consideră că China poate avea succes. El sugerează, în revista Foreign Policy, că „pandemia va accelera trecerea puterii şi influenţei de la vest la est. Coreea de Sud şi Singapore au arătat cea mai bună reacţie, iar China a avut succes, în pofida greşelilor iniţiale. Răspunsul guvernelor din Europa şi SUA a fost foarte sceptic şi probabil că va slăbi puterea brandului occidental“.

În schimb, Shivshankar Menon, profesor asociat la Universitatea Ashoka din India, spune că „experienţa de până acum arată că liderii autoritari sau populiştii nu sunt mai buni în a face faţă pandemiei. Într-adevăr, ţările care au răspuns din timp şi cu succes, cum ar fi Coreea şi Taiwanul, sunt democraţii – nu acele state conduse de lideri populişti sau autoritari“.

Francis Fukuyama este de acord: „Principala linie de demarcare a răspunsului efectiv la criză nu va plasa autocraţiile de o parte şi democraţiile de cealaltă parte. Determinantul crucial al performanţei nu va fi tipul de regim, ci capacitatea statului şi, mai ales, încrederea în guvern“. El a lăudat Germania şi Coreea de Sud.