Schimbare de conducere la BMW Group România: Vine un executiv cu experienţă în Japonia, Rusia şi SUA

Autor: Bogdan Alecu Postat la 30 august 2024 21 afişări

Schimbare de conducere la BMW Group România: Vine un executiv cu experienţă în Japonia, Rusia şi SUA

Oliver Rademacher va prelua începând de la 1 septembrie 2024 funcţia de director general. El îl înlocuieşte Dr. Josef Reiter, care se va întoarce în Austria să-şi preia rolul de Managing Director al BMW Vienna Niederlassungen, dealerii deţinuţi de BMW din Austria.

Oliver Rademacher şi-a început cariera în companie în prima parte a anilor ’90, cu patru ani în BMW Niederlassungen din Frankfurt şi BMW Tokyo, ocupând poziţia de consultant de vânzări. Experienţa sa extinsă este completată de 25 de ani de expertiză în marketing internaţional în America de Nord şi de Sud, Japonia şi Rusia. Acest parcurs profesional îi oferă o înţelegere a dinamicii pieţei şi a comportamentului clienţilor, ceea ce îl face un atu pentru BMW Group România.

În cea mai recentă poziţie, de Managing Director/CEO al BMW Group Slovakia, pe care a ocupat-o de la 1 ianuarie 2020, Oliver a gestionat întreaga gamă de operaţiuni de business pentru mărcile BMW, BMW Motorrad şi MINI. În timpul mandatului său, a implementat măsurile de Granular Performance Management (GPM), preluate de pe piaţa nord-americană, asigurând creşterea profitabilă şi poziţia de lider pe piaţă.

Cariera lui Rademacher include şi două poziţii importante ocupate la BMW of North America. Iniţial, a lucrat ca Area Manager în 2009, iar în 2017 ca Department Head of Network Performance Management, unde a optimizat procesele şi a implementat noi strategii de vânzări în cadrul Granular Performance Management.

Din mai 2015 până în septembrie 2017, Rademacher a ocupat funcţia de şef al Centrului pentru vizitatori şi livrare de automobile BMW Welt din München. În această calitate, el a supravegheat toate aspectele procesului de livrare a vehiculelor şi interacţiunile cu clienţii la BMW Welt, gestionând livrarea a 23.000 automobile anual către clienţi.

Mai devreme în cariera sa, între 2000 şi 2003, Oliver a ocupat funcţia de Dealer Development Manager în Biroul Regional pentru Pacific şi Africa de Sud. În acest rol, a planificat şi a înfiinţat noi companii de import BMW şi reţele de dealeri în pieţele regionale-cheie, inclusiv în Indonezia, China, Polonia şi Malaysia, extinzând semnificativ prezenţa BMW.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bmw,
japonia,
romania,
rusia,
conducere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.