Schimbare în conducerea Profi după finalizarea preluării de către Mega Image: Mihai Spulber, vicepreşendinte la Mega Image, va prelua funcţia de CEO după plecarea lui Gaetan Pacton
Mihai Spulber, vicepreşendinte Operaţiuni şi Supply Chain la Mega Image, va prelua funcţia de CEO al Profi România începând cu 1 iulie 2025, după ce Gaetan Pacton, actualul director general al Profi a anuntat că va părăsi compania.
"După 13 ani petrecuţi la Profi, am luat decizia de a mă retrage, plecând cu un profund sentiment de recunoştinţă şi mândrie pentru tot ceea ce am realizat împreună. Povestea Profi a însemnat ambiţie, rezilienţă şi transformare, iar succesul companiei este rezultatul direct al muncii asidue şi dedicării fiecăruia dintre colegii mei. Sunt încrezător că sub conducerea lui Mihai Spulber, Profi va continua să crească şi să descopere noi oportunităţi în cadrul grupului Ahold Delhaize, deschizând calea pentru un viitor şi mai promiţător..", a precizat Gaetan Pacton.
Recent, grupul belgiano-olandez Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, a finalizat achiziţia retelei Profi.
„Vreau să profit de ocazie pentru a-i transmite mulţumirile noastre sincere lui Gaetan pentru dedicarea sa remarcabilă la conducerea Profi, în special în timpul procesului de achiziţie. Gaetan a jucat un rol cheie în extinderea prezenţei Profi în România şi în misiunea sa de a oferi clienţilor produse de înaltă calitate şi accesibile.
”, a declarat Claude Sarrailh, CEO Ahold Delhaize Europa şi Indonezia.
El a adăugat că Mihai Spulber este un lider cu experienţă şi cunoştinţe vaste despre piaţa românească de retail. ”Experienţa sa, atât în domeniul financiar, precum şi în cel operational şi de supply chain, îl recomandă pentru acest nou rol”.
În următoarele şase luni, Gaetan Pacton va asigura continuitatea afacerii şi va rămâne responsabil pentru conducerea Profi. De asemenea, el va colabora îndeaproape cu Mihai Spulber şi echipa pentru a asigura o tranziţie lină pentru Profi ca parte a grupului Ahold Delhaize.
”Profi are un potenţial extraordinar, iar împreună cu echipa actuală ne vom concentra pe consolidarea succesului companiei. Îi mulţumesc lui Gaetan pentru contribuţia sa remarcabilă şi pentru sprijinul oferit în această tranziţie. Aştept cu nerăbdare să cunosc echipa Profi şi să continuăm împreună povestea de succes atât de apreciată de clienţi, de colaboratori şi de angajaţi/parteneri.”, a psus Mihai Spulber.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro