Schimbări în conducerea Hidroelectrica

Postat la 03 aprilie 2014 103 afişări

Hidroelectrica a numit noi şefi de serviciu în contabilitate şi audit, aducând în companie un fost manager de la Brau Union, Petrom şi KPMG şi un fost director financiar de la Ager Leasing IFN.

Schimbări în conducerea Hidroelectrica

 După numirea unui nou director al Direcţiei Financiare şi a Managerului Departamentului Financiar, postul de şef Serviciu Contabilitate din cadrul Departamentului de Contabilitate, Control şi Planificare este ocupat începând de miercuri, 2 aprilie, de către Roxana Laura Panaitescu.

Panaitescu are o experienta de peste 15 ani în domeniul financiar-contabil, ocupând în perioada 2001-2006 funcţia de manager raportări IFRS la Brau Union România, pentru ca în intervalul 2006-2008 să deţină poziţia de manager financiar al Accenture Service.

În perioada 2008-2009, ea a ocupat poziţia de manager al Departamentului Consolidare şi Raportare Financiara din cadrul Petrom, pentru ca începand cu 2010 şi până la 1 aprilie să fie senior manager în cadrul Departamentului de Taxe la KPMG Romania.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/schimbari-in-conducerea-hidroelectrica-12393933
12393933
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.