Schimbări la Codul Rutier. Klaus Iohannis a semnat legea

Postat la 25 iulie 2023 389 afişări

Schimbări la Codul Rutier. Klaus Iohannis a semnat legea

Schimbări la Codul Rutier, o veste bună pentru toţi şoferii, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care a promulgat Legea 254/2023.

Sunt schimbări la Codul Rutier. Această modificare permite şoferilor să conteste o amendă inclusiv la judecătoria pe raza căreia îşi au domiciliul, în condiţiile în care, până recent, spre exemplu, un şofer din Bucureşti dacă primea o amendă la Constanţa trebuia să se ducă la judecătoria pe raza căreia fusese amendat pentru a contesta sancţiunea.

Practic, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor rutiere pot fi contestate şi la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, nu doar pe lângă judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, aşa cum era până acum.

„Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede noua lege, potrivit avocatnet.ro.

Cititi mai multe pe www.mediaflux.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
klaus iohannis,
lege,
rutier
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori