Şcolarizarea unui copil în România costă peste 30.000 lei

Autor: Andreea Tobias Postat la 29 august 2024 28 afişări

Costurile unei familii pentru susţinerea şcolarizării unui copil, în România, pe parcursul unui ciclu complet de învăţământ, depăşesc 30.000 de lei. În acelaşi timp, 9% dintre copiii din România au nevoie de sprijin medical pentru diverse afecţiuni mentale şi emoţionale.

Şcolarizarea unui copil în România costă peste 30.000 lei

În România, părinţii se confruntă cu dificultăţi financiare semnificative pentru a acoperi costurile educaţiei copiilor lor. Conform unui studiu realizat de organizaţia Clubul Copiilor, cheltuielile minimale dedicate exclusiv pentru a asigura nevoile de bază pentru educaţia unui copil pot depăşi 30.000 de lei, pe parcursul unui ciclu complet de şcolarizare.

În egală măsură însă, dr. Shefali Tsabary, psiholog clinician, le recomandă părinţilor să echilibreze elementele materiale cu o conexiune emoţională puternică şi sprijin emotional, pentru a le asigura celor mici o dezvoltare armonioasă.

Potrivit studiului, cheltuielile pe care trebuie să le suporte o famile pentru a acoperi necesităţile minimale pentru susţinerea şcolarizării unui copil, includ achiziţii de rechizite, care pot varia de la 100 lei/an la vârsta de 3 ani, până la 544 lei/an în ultimul an de liceu, costuri cu manuale şcolare, culegeri şi caiete speciale, care implică costuri estimate de la 140 lei/an la 6 ani, ajungând până la 293 lei/an în ultimul an de liceu.

De asemenea, participarea la serbări şcolare implică cheltuieli care variază de la 46 lei/an la 3 ani la 213 lei/an în ultimul an de liceu, programe after-school, doar pentru clasele primare, de la 6 ani la 11 ani, necesită un buget alocat 2 440 lei/an, iar achiziţionarea unui computer personal la 13 ani are un cost estimat de 1.990 lei.

În acelaşi timp, aproximativ 9% dintre copiii din România necesită sprijin medical pentru diverse afecţiuni mentale şi emoţionale, indică un studiu al UNICEF.

Sănătatea mintală a copiilor şi adolescenţilor români este mult mai afectată decât cea a copiilor din alte ţări. Aproape 33% dintre adolescenţii români cu vârstele între 11 şi 15 ani au raportat că se simt trişti de mai multe ori pe săptămână, comparativ cu o medie de 13% în cele 45 de ţări incluse într-un studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Dr. Shefali Tsabary, renumită pentru abordarea sa inovatoare în domeniul parentingului conştient, subliniază într-o declaraţie pentru publicul din România importanţa sprijinului emoţional în dezvoltarea copilului, considerându-l la fel de important, dacă nu chiar mai important decât aspectul material.

Sprijinul emoţional consistent este fundamentul respectului de sine, al încrederii şi al capacităţii de a forma relaţii sănătoase. Astfel, copiii care beneficiază de o conexiune emoţională puternică cu părinţii lor au şanse mai mari să se dezvolte armonios în toate aspectele vieţii. Dr. Tsabary recomandă echilibrarea elementelor materiale cu o legătură emoţională solidă, asigurându-ne că cei mici se simt iubiţi, înţeleşi şi apreciaţi.

„În timp ce aspectul material este important pentru copii, sprijinul emoţional este în egală măsură crucial, dacă nu, chiar mai important. Sprijinul emoţional este baza respectului de sine a copilului, a încrederii pe care şi-o construieşte şi a capacităţii de a forma relaţii sănătoase. Copiii care primesc sprijin emoţional consistent de la părinţi au mai multe şanse să prospere în toate aspectele vieţii. Elementele materiale ar trebui echilibrate cu o conexiune emoţională puternică, asigurându-ne că cei mici se simt iubiţi, înţeleşi şi apreciaţi”, transmite Shefali Tsabary.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
şcolarizare,
copil,
costuri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.