SECHESTRU pe conturile Lukoil într-un dosar cu prejudiciu de două miliarde de euro

Autor: Andreea Unturica Postat la 09 iulie 2015 132 afişări

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care instrumentează dosarul Lukoil au extins măsurile asigurătorii, punând sechestru asupra unor bunuri ce aparţin companiei Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda până la concurenţa sumei de două miliarde de euro.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii, miercuri după-amiază, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, procurorii acestei structuri au extins cercetările şi au dispus măsura controlului judiciar asupra a cinci perasoane, între care doi cetăţeni ruşi, cu toţii angajaţi ai SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti.

Totodată, anchetatorii au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri deţinute de Lukoil Europe Holding Bvatrium Olanda şi SC Petrotel Lukoil SA, fiind puse sub sechestru conturi bancare, prime de emisiune şi acţiuni.

"În cauză, în urma extinderii cercetărilor faţă de Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda şi faţă de S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti au fost extinse şi măsurile asigurătorii. Acestea au fost aplicate asupra unor bunuri aparţinând Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro, respectiv asupra conturilor bancare deţinute de această entitate juridică la bănci comerciale situate în U.K. şi Olanda, asupra primelor de emisiune în cuantum de 1.880.931,388 lei, precum şi asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni, deţinute de aceasta în cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti", se arată în comunicatul PCA Ploieşti.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti au extins cercetările în dosarul Lukoil faţă de alţi cinci angajaţi ai societăţii care controlează rafinăria de la Ploieşti şi aduc noi acuzaţii suspecţilor din acest dosar. Astfel, anchetatorii anunţă că în dosarul Lukoil sunt cercetate infracţiuni de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi noi fapte de spălare de bani.

Până în prezent, dosarul privea infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani. Procurorii susţin că "urmare a politicii comerciale practicate de S.C.Petrotel Lukoil S.A. s-a realizat decapitalizarea societăţii, fapt relevat şi de rapoartele administratorilor societăţii, rapoarte aferente anilor 2012 si 2013".

Prejudiciul calculat până la acest moment în acest dosar este de 1.185.268.188,35 euro şi1.526.293.530,93 USD pentru infracţiunea de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi în cuantum de 1.526.293.530,93 USD şi 552.977.284,35 euro pentru infracţiunea de spălare de bani.

Conform sursei citate, SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti "a rambursat în baza unor contracte, cu titlu de împrumut, acţionarului majoritar LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda suma de 1.511.904.038,94 dolari SUA şi 552.977.284,35 euro cu justificarea restituire creditare" şi a primit ca investiţii, de la aceeaşi companie, care este acţionar majoritar al rafinăriei de la Ploieşti, suma de 32.476.926 euro şi 304.186.078,78 dolari SUA, "deşi conform bilanţurilor, balanţelor şi raportărilor către ANAF, activul societăţii este de 48.522.486 euro echivalent monedă naţională, diferenţa de 257.995.952 euro neregăsindu-se în activul patrimonial al societăţii”.

Procurorii susţin, de asemenea, că acţionarul majoritar Lukoil Europe BV Olanda a virat în contul Petrotel Lukoil, conform virajelor de cont, suma totală de 480.176.734,90 euro, echivalent monedă naţională, cu titlu de majorare capital social, dar conform situaţiei raportate la Oficiul Registrului Comerţului pe baza documentelor financiar contabile ale societăţii, capitalul social este de 105.881.929,76 euro echivalent monedă naţională, diferenţa de 374.294.805,14 euro neregăsindu-se în aportul de capital.

"Cu toate că suma respectivă a fost primită cu titlu respectiv (n.r. - majorare de capital social), conform rulajelor de cont, aceasta a fost fracţionată şi rambursată cu titlu restituire creditare în aceeaşi zi în care a intrat în conturile bancare", arată anchetatorii.

Procurorii anunţă că în acest dosar continuă cercetările pentru strângerea de noi probe "pentru stabilirea situaţiei de fapt în integralitatea ei, pentru identificarea altor persoane ce au săvârşit infracţiuni şi în vederea stabilirii răspunderii penale a acestora”.

În 2 octombrie 2014, procurorii au făcut percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.

Parchetul Curţii de Apel Ploieşti anunţa că au fost făcute 23 de percheziţii la sediile Petrotel-Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti.

În 3 octombrie, la o zi de la percheziţii, Lukoil a oprit producţia rafinăriei din Ploieşti.

De asemenea, Parchetul Curţii de Apel Ploieşti a decis punerea sub sechestru asigurător a produselor rafinăriei Petrotel-Lukoil aflate în depozitele şi conductele Oil Terminal, până la concurenţa sumei de 1,039 miliarde lei. Informaţia a fost transmisă luni de Oil Terminal Bursei de Valori Bucureşti.

În acest context, Lukoil a anunţat că rafinăria Petrotel-Lukoil şi-a încetat activitatea de producţie şi comercială, ca urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei de către organele de urmărire penală, motiv care a şi provocat apariţia afirmaţiilor premierului.

În 7 octombrie, Lukoil a anunţat că sechestrul pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale Petrotel-Lukoil, dispuse ca măsuri asiguratorii zilele trecute, au fost ridicate, precizând că rafinăria va începe pornirea normală a instalaţiilor tehnologice.

De asemenea, directorul general al SC Petrotel-Lukoil SA Ploieşti, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SECHESTRU LUKOIL,
CA PLOIEŞTI,
/actualitate/sechestru-pe-conturile-lukoil-intr-un-dosar-cu-prejudiciu-de-doua-miliarde-de-euro-14569930
14569930
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.