Şeful Cancelariei prim-ministrului: Salariul minim va creşte anul viitor
Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, susţine că, în urma analizelor pe care Guvernul le face, la începutul săptămânii viitoare Executivul va prezenta mai multe formule economice de creştere a salariului minim, dând asigurări că majorarea va avea loc în 2020.
"Una dintre primele sarcini primite de la Prim-ministrul Ludovic Orban a fost identificarea unui mecanism de stabilire a salariului minim în funcţie de o serie de indicatori economici obiectivi pentru a elimina arbitrariul şi subiectivismul sau populismul politic în decizia de creştere a salariului minim. A fost constituit un grup de lucru interministerial cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Comisia de Prognoză, Statistica şi Direcţia de programe şi politici din SGG. (...) Concluzia finală este că salariul minim va creşte anul viitor şi sunt mai multe scenarii de majorare a salariului minim astfel încât să crească veniturile românilor fără a afecta mediul economic şi evoluţiile macroeconomice", a scris, vineri, pe Facebook, Ionel Dancă.
Dancă precizează că este pentru prima dată când are loc un de proces de fundamentare cu date economice a Hotărârii de Guvern privind stabilirea salariului minim.
"În paralel, la ministerul Muncii, Violeta Alexandru a avut întâlniri şi consultări cu partenerii sociali care au făcut mai multe propuneri privind nivelul şi metodologia de stabilire a salariului minim. Urmare a acestui proces de consultare şi fundamentare tehnică, suntem pregătiţi ca la începutul săptămânii viitoare să prezentăm public mai multe formule economice de creştere a salariului minim pentru anul viitor", a mai spus acesta.
Şeful Cancelariei premierului Ludovic Orban notează că la baza acestor calcule au fost luate în considerare "mai multe date economice precum nivelul inflaţiei, creşterea productivităţii, evoluţiile macroeconomice sau tensiunile din piaţa muncii şi impactul acestei decizii în diverse sectoare economice, dintre cele mai expuse la o astfel de măsură".
"În acest fel, creşterea salariilor nu va fi aruncată pe creşterea preţurilor şi nu se va întoarce împotriva mediului de afaceri. O guvernare liberală creşte veniturile oamenilor fără a afecta puterea lor de cumpărare şi sprijină o dezvoltarea economică sănătoasă care să producă bunăstare pentru toti", a conchis Ionel Dancă.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, miercuri, că Guvernul va lua săptămâna viitoare o decizie în ceea ce priveşte creşterea salariului minim, însă, a refuzat să avanseze un procent, aşa cum a făcut premierul Ludovic Orban, care a lansat un procent de 7,2%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro