Şeful Ryanair, atac dur la Theresa May: Ar trebui să lase plimbările prin Japonia şi sake-ul şi să se pună pe treabă
Michael O’Leary, CEO al Ryanair, a avertizat că este posibil ca activitatea companiei să se reducă dramatic dacă până în martie 2019 nu se ajunge la o înţelegere privind aviaţia în contextul negocierilor dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană.
O'Leary a criticat aspru membri cabinetului britanic, în special pe Theresa May, pentru lipsa de iniţiativă şi coordonare în ceea ce priveşte obţinerea unor termeni acceptabili pentru ieşirea britanicilor din construcţia europeană.
"Este un lucru extrem de important pentru britanici, vorbim şi de situaţia economică aici", a spus O'Leary. "Cu toate astea, negocierile Brexit nu se îndreaptă nicăieri, e clar că e nevoie de cineva la conducere. Nu ai nevoie de un prim-ministru care să stea 3 zile prin Japonia, ci de unul care să fie la Bruxelles, la Frankfurt, la Paris şi să negocieze termenii înţelegerii, nu să scoată clişee pe bandă rulantă despre cât de bine va fi."
Declaraţiile au venit în contextul în care Ryanair a prezentat planuri majore de expansiune pentru vara viitoare, dar a explicat că acestea ar putea să nu mai aibă rost dacă autorităţile nu grăbesc discuţiile cu cei din Uniunea Europeană.
"Brexitul va fi un dezastru pentru economia Marii Britanii, iar ea trebuie să facă ceva pentru a împiedica acest lucru", a concluzionat O'Leary.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro