Selgros intră în comerţul online. Cum se comandă şi livrează produsele

Postat la 13 ianuarie 2014 112 afişări

Reţeaua cash&carry Selgros intră în comerţul online printr-un parteneriat cu platforma de servicii de aprovizionare online megamarket.ro, prin care va livra direct clienţilor peste 11.000 de produse alimentare şi nealimentare, a anunţat retailerul.

Selgros intră în comerţul online. Cum se comandă şi livrează produsele

 Produsele pot fi comandate de pe website sau prin intermediul aplicaţiei disponibile în Google Play şi App Store şi sunt livrate direct cumpărătorilor, în 24 de ore. Comanda este de minim 200 de lei, iar transportul este gratuit.

"În acest moment serviciul de livrare online este disponibil în Bucureşti, Otopeni şi Corbeanca, urmând ca din al doilea trimestru al anului, prin intermediul MegaMarket.ro, produsele disponibile în magazinele Selgros să fie achiziţionate online şi în Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov. Până la finalul anului se vor acoperi toate oraşele mari", a declarat într-un comunicat Pia Krauss, directorul de marketing al Selgros Cash&Carry România.

Produsele disponibile pe MegaMarket.ro sunt din categoriile băcănie, alimente proaspete, brutărie, băuturi, îngrijirea copilului, casă şi birou, îngrijire personală, pet shop şi papetărie, gama urmând să fie extinsă şi cu produse din categoriile articole casnice şi de bucătărie, casa şi grădina, electronice şi electrocasnice şi jucării.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/selgros-intra-in-comertul-online-cum-se-comanda-si-livreaza-produsele-11892684
11892684
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.