Sergiu Mircea, Banca Transilvania: „Tinerii din ziua de azi sunt foarte preocupaţi de bani încă de la vârste fragede”

Postat la 17 septembrie 2024 33 afişări

Sergiu Mircea, Banca Transilvania: „Tinerii din ziua de azi sunt foarte preocupaţi de bani încă de la vârste fragede”

Îţi aminteşti când te-ai gândit prima dată la bani, la cum ajungi să îi ai şi la ce îţi folosesc? Astăzi, copiii şi tinerii încep să se preocupe tot mai mult de acest subiect încă de mici, spune Sergiu Mircea, directorul executiv de marketing şi comunicare al Băncii Transilvania, iar această preocupare a lor vine pe fondul creşterii accesului la informaţie.

„Tinerii sunt foarte preocupaţi de bani. Este un lucru pe care l-am observat la tinerii din jurul meu şi în general la cei cu vârsta între 10 şi 20 şi ceva de ani. Nu am cifre, dar e o informaţie validată de zeci de observaţii. Eu nu ţin minte ca generaţiile trecute să fi fost aşa preocupate de bani de la vârste fragede. E ceva destul de normal pentru că accesul la informaţie este mai mare. Cred că această preocupare pentru bani a tinerilor şi a copiilor este bună pentru bănci. Eu am discuţii cu copiii mei şi mă întreabă de ce nu pot cumpăra copiii titluri de stat pentru că au auzit că e dobândă de 7%”, a spus el în timpul emisiunii Ce faci cu banii tăi?, un proiect susţinut de Banca Transilvania, care face parte din programul de educaţie Finanţe pe înţelesul tuturor al BT.

Copiii şi tinerii petrec mult timp pe reţelele de socializare, iar acolo află poveşti ale unor personaje din online pe care le urmăresc şi le admiră, care au ajuns să aibă succes şi poate al căror model vor să îl urmeze.

Astfel, ei ajung să îşi pună problema banilor ceva mai devreme decât au făcut-o oamenii din generaţiile trecute, ceea ce face ca educaţia financiară să fie esenţială şi să înceapă cât mai devreme.

Banca Transilvania a lansat FIT - Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare devin teme de discuţie, miza fiind creşterea nivelului de educaţie financiară a copiilor şi tinerilor. Siguranţa online este, de asemenea, o componentă a proiectului FIT.

În cel mai recent al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi?, Sergiu Mircea a povestit cum s-a născut proiectul FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor şi ce îşi propune acesta. Programul de educaţie financiară al BT vine cu mai multe instrumente care îşi propun să construiască pentru copii şi tineri un abecedar al finanţelor.

Printre acestea se numără şi o platformă de quiz-uri unde poate fi testat nivelul de cunoştinţe, dar şi una prin care informaţia să poată fi dusă mai departe într-un mod structurat de către angajaţii băncii care merg în şcoli şi licee şi le vorbesc elevilor despre finanţe.

Emisiunea ZF Ce faci cu banii tăi? este, de asemenea, un proiect sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania. În noul proiect video al Ziarului Financiar, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate. Subiecte precum antreprenoriat, investiţii, economisire sau pensii capătă o formă mai prietenoasă, mai simplă, astfel încât aceste noţiuni să ajungă uşor la tineri şi să fie înţelese.  

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
articol,
bt

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.