Silvestru Şoşoacă, pus sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 05 iunie 2024 40 afişări

Silvestru Şoşoacă a fost pus sub control judiciar. El este acuzat de uz de fals şi fals în declaraţii, în dosarul privind sem,năturile pentru candidatura la Parlamentul European. Procurorii subliniază că nici o altă persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în acest dosar.

Silvestru Şoşoacă, pus sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile

„În cursul zilei de astăzi, 5 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, faţă de un suspect, candidat la alegerile pentru Parlamentul European, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de infracţiunilor de uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal, şi fals în declaraţii, prev. de art. 326 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal. Totodată, faţă de acesta s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile”, potrivit unui comunicat de presă.

Procurorii subliniază că nici o altă persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în acest dosar.

„Pe măsura derulării cercetărilor, vom oferi informaţii suplimentare”, se precizează în finalul comunicatului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii au început o anchetă privitoare la o posibilă falsificare a semnăturilor de pe lista unui candidat independent la alegerile europarlamentare. Liderul unui partid ar fi instigat la falsificare, susţin procurorii.

Potrivit anchetatorilor „în luna aprilie 2024, liderul unei formaţiuni parlamentare, deputat, i-a instigat, atât direct, cât şi prin interpuşi, pe mai mulţi membri ai unei formaţiunii politice şi pe o serie de angajaţi ai Parlamentului României care desfăşoară activităţi lucrative în cadrul formaţiunii politice respective, să procedeze la falsificarea câtorva mii de liste de susţinători necesare depunerii de către un candidat independent a candidaturii pentru alegerile pentru Parlamentul European din data de 9 iunie 2024”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
şoşoacă,
control judiciar,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.