Simona Halep este noul număr 1 mondial
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Beijing după 6-2, 6-4 cu Jelena Ostapenko şi a urcat pe primul loc în clasamentul WTA. Pe parcursul anului, Simona a mai avut câteva trei şanse de deveni numărul 1 mondial, dar de fiecare dată le-a irosit. O primă ocazie a avut-o chiar în finala de Grand Slam de la Roland Garros, pe care a disputat-o tot împotriva Jelenei Ostapenko.
Simona Halep este numărul 1 mondial! Până la urmă a venit şi ziua mult aşteptată, această zi de 7 octombrie 2017, care va rămâne în istoria sportului românesc. Jelena Ostepanko s-a opus româncei să urce pe locul 1 la Roland Garros, tot după un meci cu letona, Simona devine lider mondial, scrie Prosport.
Simona Halep: Este uimitor că sunt numărul 1 mondial
"Este uimitor că sunt numărul 1 mondial. Mulţumesc pentru sprijinul din această săptămână, mulţumesc China. Am avut meciuri incredibile, am reuşit s-o înving pe Maria Sharapova. Vreau să mulţumesc familiei, staff-ului meu. E ziua mea specială. E foarte multă emoţie în acest moment, mulţumesc Andrei (n.red. Andrei Pavel). Vă aştept şi mâine, turneul nu este încheiat încă", a declarat Simona Halep la finalul partidei cu Ostapenko.
Pics of @Simona_Halep in her victory over Daria Kasatkina. (3/4)#ChinaOpen
📸:@JJlovesTennispic.twitter.com/iHtG7jabPz
— WTA Tennis Romania (@WTARomania) October 6, 2017
Simona Halep a început în forţă semifinala cu Jelena Ostapenko şi după un break la zero şi-a câştigat şi propriul serviciu. Ostapenko a spart gheaţa cu un serviciu neobişnuit de bun, dar Halep a făcut imediat 3-1. Sportiva din România a avut emoţii la 3-2, în cel mai lung game al primului set, când Ostapenko a avut şansa unui break. Halep a anulat-o şi nu a mai pierdut niciun game până la finalul setului. După 38 de minute, Halep s-a impus cu 6-2.
În setul secund, cele două jucătoare au mers cap la cap până în game-ul cinci, când Halep a reuşit break-ul. S-a făcut însă 4-3 pentru sportiva din Letonia, după ce Halep a cedat foarte uşor două game-uri consecutive. Simona şi-a câştigat imediat serviciul şi la 4-4 a reuşit să se impună şi pe serviciul adversarei. Ultimul game nu a avut istoric, Simona Halep impunându-se cu 40-0, şi după o oră şi 15 minute de joc a câştigat 6-2,6-4 meciul cu Jelena Ostapenko, iar de luni va fi pe primul loc în clasamentul mondial feminin.
După victoria din meciul cu Jelena Ostapenko, Simona Halep va deveni al 25-lea lider mondial în clasamentul WTA. Steffi Graf este lider all-time la acest capitol, cu 377 de săptămâni petrecute în fotoliul de lider.
Pentru calificarea în finala turneului de la Beijing Simona Halep va primi un cec în valoare de 636.300 dolari şi 650 de puncte WTA.
NEW NUMBER ONE. ❤❤❤ @Simona_Halep d. Jelena Ostapenko 6-2, 6-4 to reach @ChinaOpen final. She is the 25th WTA #1 pic.twitter.com/DAslW23pUX
— HalepBand (@HalepBand) October 7, 2017
CUM A DECURS SEMIFINALA HALEP - OSTAPENKO
11:08 DA, Simona! Românca face break şi va servi pentru meci şi locul 1 mondial!
11:02 Simona pune ”frână” elanului luat de adversară: 4-4. Halep a ajuns la 5 aşi. Cine are nervii mai tari pe acest final de set doi?
10:56 Ostapenko nu are nimic de pierdut şi face imediat re-break, profitând puţin şi de primele momente de pasivitate ale Simonei, 3-3. Letona îşi face apoi şi serviciul şi trece din nou la conducere în setul doi, 3-4. Cursul jocului s-a schimbat brusc!
10:51 Simona face break: 3-2! Românca i-a trimis adversarei câteva mingi pe care nu le-a putut ataca şi face un pas uriaş către victorie. Totul depinde acum ce face Simona la serviciu, armă care i-a mers foarte bine şi azi. Până acum i-a oferit adversarei doar o şansă de break.
10:41 Simona a făcut un joc solid până acum, iar acest lucru se observă şi după statistică. În primul set a comis numai 3 greşeli neforţate, faţă de 20 ale adversarei.
10:34 Set, Simona Halep! Românca încheie primul act în stil de mare campioană, aşa cum a început şi semifinala, cu un game la zero, de această dată pe propriul serviciu: 6-2. Setul a durat 38 de minute, iar în unele momente bătălia a fost totală.
10:30 Simona, pas uriaş făcut pentru câştigarea primului set, după ce a realizat al doilea break: 5-2. Game-ul şapte a fost unul maraton, de peste 10 minute, şi a avut de toate, două duble greşeli ale letonei, lovituri sectaculoase, schimburi de un nivel foarte ridicat. Cel mai frumos punct a fost realizat de Simona, care a lovit năpucitor în lung de linie cu forehand-ul. Halep a fructificat a patra şansă de break în game.
10:19 Meciul se complică puţin. Ostapenko evoluează fără complexe şi riscă aproape la orice lovitură. Letona şi-a creat şi prima şansă de break, dar Simona a anulat-o, iar în cele din urmă s-a impus în cel mai lung game al partidei de până acum. 4-2
10:10 Nivelul de joc creşte de la un minut la altul. Simona face 3-1, după ce a câştigat şi un rally de 22 de mingi.
10:05 Ostapenko sparge gheaţa cu un serviciu neobişnuit de bun, dar arma numărul 1 este faptul că atacă foarte repede minge la retur şi încearcă să scurteze schimburile de mingi.
10:01 Simona începe foarte bine şi la serviciu. Numărul 2 mondial încheie game-ul secund cu doi aşi şi se desprinde încă după primele minute de joc. 2-0
#ChinaOpen 🇨🇳
🇱🇻Alona x 1 RACKET SMASH in this first set as
🇷🇴@Simona_Halep is UP 2-0 ❗️ pic.twitter.com/TRNu8ie7W5
— TRAVEL&Sports (@travel4leisure2) October 7, 2017
09:58 Simona începe în forţă semifinala, cu un break la zero. Românca este destul de concentrată şi pare că nu lasă nimic la voia întâmplării după primele schimburi.
09:35 Semifinala Halep – Ostapenko întârzie câteva minute. Jocul va începe după meciul de dublu Babos / Hlavackova – Makarova / Vesnina, care a ajuns într-un super-tiebreak.
09:30 Jelena Ostapenko este lider mondial în 2017 la .... cele mai multe duble greşeli, cu 340. Nici cu primul serviciu nu a excelat pe întreg parcursul anului. La Beijing, letona a jucat 46% din mingi cu prima servă, iar cu Stosur – 50%. Simona Halep s-a descurcat, în schimb, foarte bine pe al doilea serviciu al adversarelor la China Open. A câştigat 67% din puncte la retur cu Şarapova şi 78% cu Kasatkina.
Meciul Halep - Ostapenko poate fi urmărit LIVE, aici.
Românca a început competiţia cu 5.645 de puncte, la 600 de puncte de liderul Garbine Muguruza, dar jucătoarea spaniolă a abandonat în primul tur al turneului de la Beijing. Astfel, Halep avea nevoie să câştige titlul ca să fie sigură că va urca pe primul loc, dar exista şi varianta accederii în finală, dacă ucraineanca Elina Svitolina nu ar fi câştigat turneul.
Elina Svitolina a ratat, însă, accederea în semifinalele competiţiei, după ce a fost învinsă, vineri, scor 7-6 (5), 5-7, 6-8 (6), de Caroline Garcia, din Franţa, iar Halep mai are nevoie de o singură victorie ca să îşi asigure prima poziţie.
Dacă o va învinge pe Jelena Ostapenko, Simona Halep va deveni cea de-a 25-a jucătoare din istorie care ajunge pe primul loc în ierarhia mondială. În caz contrar, Garbine Muguruza va rămâne lider.
Halep a avut mai multe ocazii să urce pe prima treaptă WTA, în acest an, una dintre ele chiar în finala de la Roland Garros, pierdută în faţa Jelenei Ostapenko.
Meciul dintre Halep şi Ostapenko va avea loc sâmbătă, nu înainte de ora 09:30. În cealaltă semifinală, Caroline Garcia o va întâlni pe jucătoarea cehă Petra Kvitova.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro