Simona Halep s-a calificat în optimile de finală, cea mai bună performanţă la Roland Garros

Autor: Luminita Turcu Postat la 31 mai 2014 141 afişări

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 4 şi locul 4 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimi la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, aceasta fiind cea mai bună performanţă a româncei la turneul de la Paris.

Halep a învins-o, în turul trei, cu scorul de 6-3, 6-0, pe Maria-Teresa Torro-Flor (Spania), locul 55 WTA, după o oră şi patru minute de joc.

În optimi, Halep va juca în compania învingătoarei din meciul dintre americanca Sloane Stephens (favorita 15) şi rusoaica Ekaterina Makarova (numărul 22).

Pentru calificarea în optimi la Roland Garros, Halep va primi un premiu de 125.000 de euro.

Până în acest an, cea mai bună performanţă a Simonei Halep la French Open a fost turul doi în 2011, când a fost învinsă de australianca Samantha Stosur.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TENIS,
HALEP,
CALIFICARE
/actualitate/simona-halep-s-a-calificat-in-optimile-de-finala-cea-mai-buna-performanta-la-roland-garros-12668084
12668084
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.