Datele pentru 2023 publicate de Biroul de Statistică din Germania arată urmă­toarele lucruri: gradul de dependenţă de importuri energetice, segment care include toate sursele primare de energie, era la nivelul UE de 58%. Dar pe fiecară ţară, lucrurile stau diferit, iar aici România se evidenţiază datorită resurselor sale. Astfel, la nivelul anului menţionat, importurile de energie totale reprezentau 28% din consumul intern. Cu acest procent, România este a treia cea mai puţin dependentă ţară la nivelul UE, Suedia şi Estonia fiind singurele cu procente mai mici. Acesta devine un atu semnificativ în contextul politic actual. La fel de important este că producţia de energie, în cea mai mare parte a sa este deţinută de statul român, iar pe partea de gaze, cel mai important producător, Romgaz, este deţinut tot de stat. Mai departe, la nivel european, în ciuda tuturor problemelor aduse de tranziţia energetică, cu un grad de dependenţă atât de mare faţă de importurile de energie, se confirmă practic faptul că procesul trebuie dus mai departe, dar depinde foarte mult de ritm şi de soluţiile necesare pentru sprijinirea industriei.

♦ Importurile de gaze din SUA au ajuns la o pondere de 19% în totalul consumului UE la nivelul anului 2023, o creştere substanţială faţă de procentul de 5% din 2020 ♦ În acelaşi interval, Rusia a ajuns la o pondere de 14% în 2023, de la 42% în 2020, LNG-ul rusesc injectat în sistemul european ajungând însă la un nivel record în 2024 ♦ Anul trecut, România şi-a acoperit consumul intern, la limită, din producţie şi gazul din depozite ♦ Orientarea pe propriile resurse şi creşterea producţiei de energie şi gaze pare în acest moment singurul obiectiv clar pe care şi-l poate asuma România în furtuna geopolitică globală.

Datele pentru 2023 publicate de Biroul de Statistică din Germania arată urmă­toarele lucruri: gradul de dependenţă de importuri energetice, segment care include toate sursele primare de energie, era la nivelul UE de 58%. Dar pe fiecară ţară, lucrurile stau diferit, iar aici România se evidenţiază datorită resurselor sale. Astfel, la nivelul anului menţionat, importurile de energie totale reprezentau 28% din consumul intern. Cu acest procent, România este a treia cea mai puţin dependentă ţară la nivelul UE, Suedia şi Estonia fiind singurele cu procente mai mici. Acesta devine un atu semnificativ în contextul politic actual. La fel de important este că producţia de energie, în cea mai mare parte a sa este deţinută de statul român, iar pe partea de gaze, cel mai important producător, Romgaz, este deţinut tot de stat. Mai departe, la nivel european, în ciuda tuturor problemelor aduse de tranziţia energetică, cu un grad de dependenţă atât de mare faţă de importurile de energie, se confirmă practic faptul că procesul trebuie dus mai departe, dar depinde foarte mult de ritm şi de soluţiile necesare pentru sprijinirea industriei.

Puse în context, cifrele sunt cu atât mai relevante. Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, peisajul energetic european s-a schimbat major, mai ales pe partea de alimentare cu gaze. Datele Buegel arată că dacă în 2020 ponderea importurilor din Rusia era de 42% în consumul de gaze al UE, la nivelul anului 2023 procentul ajunsese la 14%. O atenţie sporită merită analiza volumelor de LNG care au crescut în perioada analizată, ajungând anul trecut la un nivel record. În timp ce Rusia şi-a pierdut o parte din influenţă în zona gazului, SUA şi-a consolidat importanţa. Astfel, LNG-ul american adus pe vapoare a ajuns la o pondere de 19% în 2023, mult peste procentul de 5% din 2020. Iar în timp ce SUA pompează tot mai mult gaz în UE, de partea cealaltă discursul este de a impune tarife pentru importul de produse europene.

Tot 2024 a mai adus o serie de date pentru evoluţia sectorului energetic din România.

Bilanţul investiţiilor în capacităţi de producţie a energiei pe 2024 arată un plus de 1.919 MW, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor publice ale Transelectrica. Din această capacitate nouă, 894 MW au venit numai de la prosumatori, dar restul sunt investiţii finalizate în parcul de producţie de energie şi stocare, cu capacitate de peste 1 MW, cu impact direct în acoperirea cererii de energie. Din aceste puneri în funcţiune, atrag atenţia modificările din zona de cărbuni şi cea de energie eoliană.

Anul acesta însă, pornind strict de la anunţurile oficiale de puneri în funcţiune şi de la datele ANRE privind proiectele foarte avansate de energie verde, România ar putea vedea 2.854 MW noi. Cu această capacitate, 2025 poate deveni cel mai bun an pentru puneri în funcţiune din ultimii 30 de ani.

Pe partea de gaz natural, anul 2024 a adus la rândul său o surpriză. Producţia internă de gaze şi cantităţile extrase din depozite au acoperit în totalitate cererea internă din 2024, o premieră a ultimilor ani. Mai mult, România a avut un export net de gaze, de 6 milioane de metri cubi, marginal desigur, dar care arată un echilibru fragil la nivelul pieţei. Da, acest export a fost posibil în condiţiile unui consum intern relativ stabil şi al unei ierni blânde, dar investiţiile în zona de producţie încep să se vadă. Lansarea proiectului Neptun Deep din Marea Neagră, de unde se estimează o producţie anuală de 8 mld. mc, va fi un salt major pentru România şi pentru acoperirea consumului intern. Rezultatele de anul trecut, atât pentru piaţa gazelor, cât şi a energiei electrice, nu arată decât un singur lucru. Investiţiile în producţie sunt singura direcţie strategică pe care România trebuie să o urmărească de aici încolo. Le nivel declarativ, lucrurile par clare.

„Singura soluţie pe termen mediu şi lung pentru reducerea facturilor este creşterea capacităţii de producţie de energie electrică şi gaz în România. Anul trecut a însemnat un număr record de proiecte noi puse în funcţiune, cu peste 1.200MW (cărbune, solar, eolian, baterii). Anul acesta ne-am propus să dublăm această performanţă. Prin fiecare MW nou, prin fiecare investiţie nouă, România îşi consolidează independenţa energetică şi beneficiază de mai multă energie sigură, ieftină şi curată — în această ordine de priorităţi“, spunea recent, Sebastian Burduja, ministrul energiei. Nu rămâne decât ca discursul să devină realitate.