Pentru cine are răbdare să vadă mai îndeaproape cauzele pentru care companiile de asigurări RCA cad una după alta, se relevă pas cu pas la nivelul ASF un amestec de incompetenţă, teamă, ascundere după norme dar şi pe undeva ochi închişi deliberat, ceea ce va trebui stabilit.

Populată în majoritate cu oameni lipsiţi de studii de specialitate sau fără expertiză în sector – cum să dai aprobări pentru executivi în asigurări care trebuie să certifice vechimea când tu nu ai lucrat o zi în acest sector? – Autoritatea de Supraveghere Financiară şi-a pierdut credibilitatea ca instituţie de supraveghere.

După cazul Astra, deşi City Insurance şi Euroins îşi împărţeau piaţa RCA la peste 80%, când erau întrebaţi, oficialii din ASF afirmau fără ezitare că cele două companii sunt bine capitalizate şi nu sunt în pericol de prăbuşire.

Slăbiciunea supravegherii pe piaţa RCA a început odată cu aducerea la conducerea ASF a unor oameni care nu au avut legătură cu sectorul asigurărilor, sector unde un specialist se formează în minimum 10 ani.

Şi între anii ‘90 şi la începutul anilor 2000 au fost probleme pe piaţa RCA, ale cărei caracteristici sunt de natură să atragă investitori de paie care pur şi simplu au ca strategie să plătească daunele din primele încasate, ca într-o schemă Ponzi.

Dar atunci companiile cărora li s-a retras autorizaţia, mai întâi Metropol şi apoi Grup AS, nu erau pe primele poziţii, nu erau pe locul 1 ca şi cotă de piaţă precum apoi Astra, City şi Euroins. Atunci însă instituţia de supraveghere, care era doar pentru sectorul asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, era condusă de oameni cu experienţă în asigurări, care participaseră la construcţia instituţională a pieţei asigurărilor şi la elaborarea legislaţiei.

Prin natura sa, de evaluare a riscurilor viitoare, sectorul de asigurări este foarte tehnic. Se lucrează cu teoria probabilităţii, specialiştii care calculează primele -actuarii – au nevoie de pregătire suplimentară faţă de cursurile facultăţilor economice. Este o lume aparte. Când aduci oameni care nu au avut de-a face deloc cu acest sector să decidă, reţeta prăbuşirii este sigură. Este ca şi cum ai construi poduri fără ingineri constructori. De fapt, de asta nici nu s-au făcut autostrăzi în România, că dacă numeri inginerii cu studii de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor termini repede.

Nivelul primelor pe fiecare clasă de risc şi pe fiecare client, nivelul rezervelor de primă şi de daună, nivelul reasigurărilor, modul de investire a rezervelor, coeficientul de lichiditate şi cel de solvabilitate – sunt doar câţiva dintre parametrii care trebuie calculaţi.

Companiile de asigurări sunt ţinute să facă raportări continue către ASF şi este imposibil să urmăreşti ce se întâmplă cu adevărat într-o companie care îşi asumă riscuri de miliarde de euro dacă ajungi să calculezi coeficienţii de sovabilitate şi lichiditate abia după un an.

În sistemul bancar, dealerii din trezoreria băncilor, în afară de funcţia de a face bani din tranzacţii pentru bancă, au rolul de a „închide” indicatorii la nivelul cerut de banca centrală prin diverse tranzacţii de plasare sau atragere de depozite, de cumpărare sau de vânzare de titluri de stat sau de valută.

Sunt indicatori zilnici, săptămânali şi lunari urmăriţi de banca centrală. Dacă o bancă dă un credit azi de un milion de euro, la sfârşitul zilei balanţa sa trebuie să rămână echilibrată, deci să atragă fonduri similare sau să fi avut capitalul necesar anterior din surse proprii sau împrumutate.

Când bănci din America sunt puse azi în genunchi de transferul a zeci de miliarde de euro prin telefon într-o după-amiază, ASF în România aşteaptă luni de zile coeficienţii pe baza cărora să decidă dacă o firmă de asigurări este sau nu în stare să-şi asume obligaţiile?

Dacă o firmă de asigurări subscrie azi un risc de un miliard de euro, mâine ar trebui să îşi facă rezervele sau să îşi cumpere reasigurarea necesară.

Chiar directorii de companii de asigurări au azi pe telefon, în mod continuu, situaţia încasărilor de prime, a rezervelor, a daunelor notificate şi a celor plătite. Cum să crezi că poţi supraveghea o piaţă de miliarde de euro, atât de sofisticată, cu instrumente atât de primitive şi cu oameni atât de puţin specializaţi?

De la mare distanţă, fără să fii apropiat măcar de piaţa financiară sau de asigurări, când în şapte ani ai trei falimente ale liderului pieţei RCA, cu subscrieri de sute de milioane de euro, înseamnă că ceva este putred. Ori nu ştiu, ori nu pot, ori au închis ochii în mod deliberat. Cine răspunde?