Tot mai multe opinii acreditează ideea că în 2025, odată cu noul guvern, va veni un val de creşteri de taxe sau de taxe noi, însă chiar cei care vehiculează aceste opinii pe piaţă nu-şi dau seama că au de pierdut şi toată economia are de pierdut dacă insistă fără bază reală pe această idee.

Micii antreprenori s-au făcut deja arici, amână investiţiile şi se gândesc cu îngrijorare ce va fi anul următor. Problema cu opiniile acestea negative despre ce va fi este că prind foarte repede într-o ţară obişnuită cu şocurile. Mulţi antreprenori sunt atât de convinşi că vor fi majorate taxele de parcă le-au şi citit în Monitorul Oficial. Unii poate cred că deja că plătesc mai mult.

În loc să-şi vadă de treabă în business şi să facă ce ştiu mai bine - să descopere produse noi, pieţe noi, să le facă mai bune, să dinamizeze organizaţiile şi să găsească permanente soluţii de creştere din nimic - din cauză că sunt sufocaţi de diverşi analişti sau specialişti care dau ca sigură creşterea impozitelor, în loc să se uite la piaţă şi la client au început să se uite în sus la guvern.

Câteodată, poate că antreprenorii nici nu ar trebui să fie informaţi de contabili că au mai crescut sau au scăzut taxele, că nu de acolo le vine lor creşterea de fapt, ci din produsul sau serviciul pe care îl pun pe piaţă. Şi probabil mulţi dintre ei acţionează ca atare. Oricum taxele sunt atât de încâlcite încât mai bine le laşi în seama contabililor.

Puţini dintre cei care vehiculează pe piaţă această idee că vor creşte sigur taxele în 2025, că nu există altă soluţie, realizează ce rău fac economiei. Mai rău chiar decât o creştere reală de taxe, pentru că mediul economic trăieşte din încredere şi pentru antreprenori optimismul că mâinele va fi mai bun este benzina cu care se alimentează zilnic motorul creşterii investiţiilor şi a afacerilor.

Fac rău economiei pentru că tocmai aceste mesaje înseamnă un efect de blocare a investiţiilor, a tranzacţiilor şi a proiectelor de extindere.

Este adevărat că deficitul bugetar va urma să fie redus dar, aşa cum a spus şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, va fi o vorba de o dietă „echilibrată”, care să nu destabilizeze organismul economic. Înţelegerea cu Comisia Europeană de scădere a deficitului cu doar 0,3-0,4 puncte procentuale an după an este istorică. România nu a mai beneficiat de o asemenea etapizare, pe o perioadă atât de lungă, şapte ani, a consolidării fiscale.

Condiţiile internaţionale geopolitice sunt astăzi de aşa natură încât nimeni nu îşi permite ca în ţările de graniţă cu Ucraina situaţia economică să scape de sub control. România va continua să aibă finanţare de la creditorii occidentali cel puţin până se va încheia războiul de la est. Dacă nu ar fi fost acest război, agenţiile de rating demult ar fi amendat deficitele în creştere din ultimii ani.

Şi pe urmă chiar dacă se vor mai mişca taxele. Mediul de afaceri local este călit în lupte şi mai mari. Capitalul privat românesc a prins cheag. La o cifră de afaceri de

500 miliarde de euro pe an, capitalul privat românesc are jumătate. La un profit de 10% pe an, sunt 25 miliarde de euro pe an de investit sau dividende. Companiile locale au în bănci mai mulţi bani decât împrumută de la bănci. E cu totul alta situaţia decât în 2008-2009, când 70% din finanţare venea de afară şi România a fost pusă în genunchi când băncile străine şi-au retras banii de aici spre sediile din străinătate şi ţara a luat bani de la Fondul Monetar Internaţional în loc.

E păcat că aceste mesaje vin şi de la aşa numitele firme din BIG4, care ar trebui să fie mult mai echilibrate, pentru că au acces la datele din cele mai mari companii locale, străine sau cu capital privat. Nu este bine să încerci să dai dovadă de competenţă macroeconomică speriind lumea, că se poate întoarce împotriva ta totul foarte repede.

Până la urmă ei atâta aşteaptă: ia să mărim taxele, că tot aţi spus voi că o să facem asta. În loc de asta, poţi spune: este nevoie de consolidare fiscală, dar mediul de afaceri local va lucra împreună cu autorităţile şi va găsi căile prin care să continuie investiţiile şi creşterea de care are nevoie economia românească.

Un pic de încredere, şi de o parte şi de alta, nu strică. Chiar nu contează cine e la guvernare. Contează ce se construieşte şi ce rămâne în urmă, nu cine anunţă primul că vine lupul. Creangă a scris povestea „Drobul de sare” acum 140 de ani, dar iată de ce era genial: pentru că va fi valabilă mereu.