Spitale judeţene, fără apărare în linia întâi de luptă cu virusul. Echipamentele pentru testare sau kiturile lipsesc din spitalele judeţene, iar probele sunt plimbate între judeţe pentru că nu există aparatură

Autor: Georgiana Mihalache, Alexandra Cepăreanu Postat la 31 martie 2020 240 afişări

Lipsa aparatelor pentru testare din fiecare spital judeţean îngreunează capacitatea Ro­mâniei de a testa pacien­ţii şi medicii cu scopul de a depista infectarea cu noul coronavirus, iar probele sunt trimise dintr-un judeţ în altul.

Spitale judeţene, fără apărare în linia întâi de luptă cu virusul. Echipamentele pentru testare sau kiturile lipsesc din spitalele judeţene, iar probele sunt plimbate între judeţe pentru că nu există aparatură

În cel puţin patru spitale judeţene din ţară - Hunedoara, Teleorman, Satu Mare, Caraş-Severin - nu există aparatura necesară pentru testarea pacienţilor din judeţ. Nici la Spitalul Judeţean Cluj nu se pot face teste pentru că nu există kituri până acum. În acest timp, unităţile medicale unde sunt prelucrate testele sunt solicitate de probele venite din judeţele apropiate, astfel că rezultatele pot întârzia şi până la opt zile. România testează circa 10.000 de pacienţi pe săptămână, mult sub capacitatea altor ţări, Germania de exemplu testând 160.000 de pacienţi pe săptămână. Virusul se răspândeşte rapid şi în rândul cadrelor medicale, 285 de medici, asistente, infirmiere, adică 14% din cazuri, având coronavirusul.

Lipsa aparatelor pentru testare din fiecare spital judeţean îngreunează capacitatea Ro­mâniei de a testa pacien­ţii şi  medicii cu scopul de a depista infectarea cu noul coronavirus, iar probele sunt trimise dintr-un judeţ în altul.

Ministerul Sănătăţii nu a răspuns câte spitale judeţene nu au echipamente pentru testare pentru pacienţi, dar din judeţe vin informaţii privind incapacitatea de a testa din lipsă de echipamente sau kituri de testare. 

Ziarul Financiar a contactat reprezen­tanţii câtorva spitale judeţene pentru a vedea care este situaţia în prezent.

„Aparate de testare zero, iar dacă nu ai aparate de testare nu ai nici teste. Recoltările sunt trimise spre laboratoarele de la Timişoara şi de la Cluj, până acum cu ei am lucrat. Rezultatele au mai venit şi după opt zile, dar acum s-a scurtat timpul de aşteptare, cred că după ce s-a organizat Ministerul Sănătăţii. Acum vin şi după 3-4 zile“, a spus pentru ZF Vasilică Potecă, prefectul judeţului Hunedoara.

Sunt 15 cadre medicale infectate cu coronavirus în judeţul Hunedoara, din informările autorităţilor. În cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva lucrează aproximativ 1.500 de cadre medicale. 

De altfel, începând de ieri, timp de 14 zile spitalul se află în carantină, fiind astfel cel de-al treilea spital care ajunge în această situaţie, după spitalul Gerota şi Spitalul Judeţean Suceava, unde peste 100 de cadre medicale au fost infectate cu coronavirus.

Până acum, în spitalul din Deva au murit patru persoane care erau infectate cu coronavirus. 

Întrebat de ZF cine sau ce l-a împiedicat să organizeze mai bine activitatea spitalului pentru a evita carantina, Vasilică Potecă a spus că „este o întrebare la care aş vrea să răspund mâine.“

Informările autorităţilor arată şi lipsa de posibilităţi a Spitalului Judeţean din Satu Mare, de exemplu, de a testa pacienţii proprii. „Bărbat, 74 de ani, jud. Satu Mare. În data de 27.03.2020 s-au recoltat probe biologice pentru COVID-19 care au fost testate la Spitalul Clinic Municipal Oradea. Rezultatul testării din data de 28.03.2020 a fost  pozitiv. Data deces: 29.03.2020  - Spital Boli Infecţioase Satu Mare“, potrivit unui comunicat al autorităţilor în legătură cu ultimul deces înregistrat în România până la data transmiterii acestei ştiri.

Ce arată informarea autorităţilor este că proba recoltată în 27 martie, adică vineri, de la pacientul din Spitalul Judeţean Satu Mare, nu a fost prelucrată în spitalul judeţean acolo unde era internat pacientul. Proba a ajuns la Spitalul Municipal Oradea, la 130 de km de Satu Mare, iar rezultatul pozitiv a ajuns cu o zi întârziere, sâmbătă.

Un alt caz arată cum unei paciente de 75 de ani din Hunedoara, de la Spitalul Municipal, i s-au recoltat probe biologice pentru testarea pentru coronavirus în 24 martie, care au fost testate la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Rezultatul a venit cinci zile mai târziu, în 29 martie, fiind pozitiv. În acest caz, decesul pacientei a fost în 26 martie, chiar înainte ca probele să fie prelucrate şi transmise spitalului municipal Hunedoara. În acest context, cum poţi să testezi personal medical şi pacienţi, o soluţie pentru a preveni răspândirea coronavirusului la cadrele medicale, aşa cum Ziarul Financiar a scris, când din spitalele judeţene lipsesc chiar echipamentele de testare?

Nici Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa nu este dotat cu niciun aparat de testare pentru coronavirus de tip PCR, motiv pentru care recoltările pentru testări sunt trimise către Spitalul „Victor Babeş“ din Timişoara, iar rezultatele sunt oferite în aproximativ 24 de ore, a spus pentru ZF Roxana Nafiru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

În cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Resita lucrează aproximativ 137 de medici, la care se adaugă 511 asistenţi şi alţi colaboratori.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria nu deţine în prezent niciun aparat pentru testare pentru coronavirus de tip PCR, iar recoltările sunt trimise către spitalele suport din Bucureşti care eliberează rezultatele în aproximativ 24 – 48 de ore, a spus pentru ZF Dobre Alexandru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria.

Personalul medical din cadrul spitalului este format din aproximativ 916 persoane. Cadrele medicale din spital nu au fost testate împotriva infecţiei cu coronavirus.

Există echipamente, dar nu sunt kituri de testare

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca este dotat în prezent cu două aparate de tip Real-Time PCR, iar în zilele următoare urmează să primească cel de-al treilea astfel de aparat care permite testarea pentru noul coronavirus. Însă, la acest moment, în cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca nu se fac teste, deoarece lipsesc kiturile de reactivi necesare testării, a spus pentru ZF Petru Şuşca, manager Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Cu cele două aparate de testare PCR, spitalul ar putea testa manual între 100 şi 120 de persoane pe zi. 

Petru Şuşcă spune că spitalului i-au fost alocate fonduri de peste 200.000 de lei pentru achiziţia de echipamente medicale, materiale sanitare şi echipamente de protecţie de la începutul anului 2020. „O parte din furnizori au onorat comenzile, alţii -cei mai mulţi, din păcate- nu“.

Personalul medical din cadrul spitalului este format din aproximativ 2.790 de persoane. 

Ziarul Financiar a sunat şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, Spitalul Judeţean de Urgenţă Severin, Spitalul Judeţean Vaslui şi Spitalul Minicipal Caracal, iar răspunsul primit a fost că programul se termină la ora 16, să revenim ziua următoare.

În România sunt până în acest moment 285 de cadre medicale infectate cu coronavirus, informează autorităţile. Cei mai mulţi sunt medici, 91, iar 90 de persoane sunt asistenţi medicali.

Raportat la numărul total de îmbolnăviri, cadrele medicale reprezintă 14% din totalul pacienţilor confirmaţi cu coronavirus până astăzi, de 1.952 de persoane, potrivit calculelor ZF. În total, în 13 judeţe, incluzând Municipiul Bucureşti, sunt raportate infectări ale cadrelor medicale cu coronavirus.

Petru Şuşca, 

manager Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca:

În cadrul Laboratorului de Explorări Genetice-Imogen din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca există două aparate de tip Real - Time PCR. La sfârşitul acestei luni, începutul lunii aprilie, se va livra încă un aparat de acelaşi tip achiziţionat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca. La acest moment, nu se fac teste. Conform contractului, echipamentul PCR şi kiturile pentru 3.000 de teste vor fi livrate la data de 01.04.2020.

Până la data de 10 aprilie, va fi livrat un extractor automat pentru ARN şi ADN compatibil cu aparatura existentă. Astfel, se vor efectua aproximativ 500 probe pe zi, în condiţiile în care personalul va lucra aproximativ 10-12 ore pe zi.

În privinţa extinderii capacităţii de terapie intensivă, am găsit alternative la comenzile iniţiale pentru echipamente medicale. Astfel, ieri (30.03.2020) au ajuns şase ventilatoare mecanice. De asemenea, au fost livrate 30 de injectomate. În luna aprilie vor sosi încă şase ventilatoare, 30 de monitoare de funcţii vitale şi un aparat de anestezie. 

Dobre Alexandru, 

manager Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria

Nu avem niciun aparat de tip PCR în spital. Încercăm să achiziţionăm unul. În prezent, recoltăm şi trimitem la Bucureşti. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) se ocupă. Rezultatele vin în 24 de ore, 48 de ore, depinde.

Nu am solicitat Ministerului Sănătăţii să ne ajute cu un aparat PCR pentru că vrem să-l achiziţionăm noi, cu bani de la Consiliul Judeţean. Deocamdată un singur aparat.

Recoltările pentru teste au fost făcute pentru persoanele care veneau la internare la secţia de boli infecţioase, iar cei care au fost confirmaţi pozitiv în urma testării au fost transferaţi la spitale suport din Bucureşti.

Vasilică Potecă, 

prefectul judeţului Hunedoara

Aparate de testare zero, iar dacă nu ai aparate de testare nu ai nici teste. Recoltările sunt trimise spre laboratoarele de la Timişoara şi de la Cluj, până acum cu ei am lucrat. Rezultatele au mai venit şi după opt zile, dar acum s-a scurtat timpul de aşteptare, cred că după ce s-a organizat Ministerul Sănătăţii. Acum vin şi după 3-4 zile.

Aseară, doamna viceprim-ministru împreună cu guvernul României a rezolvat să ne trimită Unifarm un PCR, urmând să ajungă în două zile. Iar doamna prefect din Timiş, împreună cu rectorul UMF-ului de la Timişoara ne vor instrui în câteva zile oamenii pentru a lupta împotriva coronavirusului.

Problema este următoarea. Pentru astăzi, pentru momentul actual, aceste achiziţii reprezintă un început suficient, de săptămâna viitoare vom vedea ce va mai fi.

 Am băgat Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva în carantină. Deci, vom face alocări către celelalte spitale, care vor deveni ce vor deveni, nu ştim la această oră pentru că este hotărârea Ministerului Sănătăţii şi aşteptăm să vedem ce decide.

Roxana Nafiru , 

purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa

Au fost demarate procedurile de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Primăria Reşiţa, pe procedură simplificată, pentru achiziţionarea a două aparate de tip PCR, urmând ca spitalul să intre în posesia lor în 4-6 săptămâni.

Spitalul primeşte, periodic, echipamente, astfel încât să nu rămână descoperit. Echipamentele le primim de la Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică, sau prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ Caraş-Severin.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spitale,
testare,
echipamente,
lipsa,
probe

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.