„În afaceri nu este vorba despre talent, aspect, culoare sau orice altceva, ci pur şi simplu sunt reguli clare pe care dacă le urmezi, ai rezultate, exact ca mersul la sala de sport. Dacă faci flotări şi mănânci corespunzător, este imposibil să nu se vadă. La fel ca la sală, munca trebuie depusă în mod constant, zi de zi, şi doar astfel poţi performa”, crede Laurenţiu Dorobanţu, cofondator al Academy4Startup, proiect lansat recent. Condus de el şi de Mihai Stanca, acesta îşi propune să fie o academie pentru fondatorii de start-up-uri şi să abordeze probleme specifice debutanţilor în antreprenoriat.

Uniţi în afacerea Academy4Startup de înclinaţia lor pentru domeniul dezvoltării personale, atât Mihai Stanca, cât şi Laurenţiu Dorobanţu, au avut parcursuri profesionale care au inclus „munca în corporaţie”: Mihai Stanca a lucrat mai ales în cadrul Louis Berger şi Hill International, iar Laurenţiu Dorobanţu, în companii precum Bancpost, Millenium Bank, Otp Bank - Centri IT Europe, ADM Europe, Omron, Pfizer.

„Încă de mic copil îi băteam la cap pe ai mei părinţi să ne facem şi noi un butic – celebrele buticuri amplasate pe trotuar – pentru că «uite ce bine le merge celor are au», erau cei cu cea mai frumoasă uşă de la apartamente”, îşi aminteşte Laurenţiu Dorobanţu, care povesteşte că, deşi provine dintr-o familie în care nimeni nu a avut o afacere, a crezut mereu în potenţialul antreprenoriatului. Chiar dacă nu şi-a convins părinţii să o ia pe drumul afacerilor, a început el însuşi propriul proiect la vârsta de 17 ani, odată cu începuturile internetului în România. „Ţin minte şi acum cum trăgeam cabluri peste blocuri, găuream tocuri de geam şi ajunsesem la 128 de clienţi lunar, dar cu toate astea la mine în casă singurul lucru despre care se vorbea era să intru la facultate şi să mă angajez.”

Apoi, a studiat în cadrul Academiei de Studii Economice şi ulterior s-a angajat: prima dată în call center, apoi în bancă, după care a trecut în consultanţă de business şi IT. Din acest din urmă domeniu a fost recrutat, la 25 de ani, de o companie cu sediul în Amsterdam, unde a şi stat trei ani, timp în care a început şi cursurile de Executive MBA în Croaţia. „Mi-am făcut apoi curaj, am renunţat la jobul fix şi am trecut pe freelancing, unde am avut două contracte de câte un an – unul în Slovenia la Ljubljana, şi unul în Londra pentru Pfizer, unde am coordonat o echipă aflată pe patru continente”, povesteşte el.

Pasionat de dezvoltare personală, cu un an şi jumătate în urmă, a încheiat un parteneriat pentru ca firma pe care o reprezenta să fie partenerul în afara graniţelor Statelor Unite ale Americii pentru a dezvolta institutul de dezvoltare personală Les Brown Unlimited. Les Brown este un speaker motivaţional de origine americană, autor, DJ de radio, fost moderator TV, dar şi fost politician. Totul a început printr-un mesaj trimis pe Facebook CEO-ului institutului, Matt Wahnon, în care îi scriau că doresc să stabilească un apel prin Skype pentru a prezenta oportunitatea de dezvoltare în Europa. „După un an de activitate am realizat că lucrurile nu sunt chiar aşa cum le vedeam noi pe hârtie”, povesteşte el. Iar fiindcă nu a putut schimba lucrurile impuse de reprezentanţii proiectului din Statele Unite, a hotărât să înceapă un altul, pe cont propriu.

Mihai Stanca, pe care l-a cunoscut la un training de dezvoltare personală, i s-a alăturat recent în proiect. De profesie inginer, cu un master în management de proiect, el a lucrat mai bine de 10 ani ca logistic manager pentru Europa de Sud-Est într-o companie de consultanţă multinaţională. Şi-a consolidat însă pregătirea şi prin alte studii: este certificat ca trainer, formator, consilier dezvoltare personală şi, spune el, are şi „alte specializări şi certificări din diverse domenii, de la contabilitate la tehnici de comunicare şi vânzări”. Povesteşte însă că se consideră antreprenor de când se ştie: „Am fost antreprenor de când mă ştiu, nici nu ştiam că aşa se cheamă. Făceam tranzacţii – le numeam schimburi, cu timbre, jucării etc. De asemenea, mi-a plăcut mereu să construiesc ceva cu mâinile mele. Construiam cazemate în pădure, adăposturi în copaci. Prima construcţie importantă a fost însă un kart”, îşi aminteşte Stanca. O altă pasiune a sa era lectura, care este convins că l-a ajutat ulterior.

Spune că a fost nevoit să muncească încă de la 12 ani, iar după Revoluţia din ‘89, când se derula pionieratul antreprenoriatului în România, nu a stat deoparte. „Se tranzacţionau electrocasnice, bibelouri, veselă din porţelan, sprayuri, sucuri, casetofoane – era un mare bazar totul.”

Povesteşte că în clasa a XII-a era dezorientat, se gândea să nu meargă la facultate, în contextul în care mama sa nu avea posibilităţile financiare necesare; a ajuns însă pe locurile de „la stat”, iar înainte de finalul primului an de facultate îşi cumpărase şi maşină, un Oltcit. În anul IV de facultate s-a angajat, iar la aproximativ doi ani după terminarea facultăţii avea rolul de post manager.

În urmă cu mai mulţi ani, a descoperit discuţiile despre dezvoltarea personală, iar ulterior a devenit foarte pasionat de acest domeniu. „Am participat la cursuri de dezvoltare personală care au durat de la 5 ore la 6 zile, în Londra, Berlin, Bucureşti, Florenţa, Budapesta, Creta, în întreaga Europă, apoi m-am dus în Statele Unite să învăţ.” În urma acestor conferinţe a ajuns la concluzia că deseori, deşi sunt cunoscute mecanismele de construcţie a afacerilor şi există literatura de profil cu lecţii de succes ale unor autori celebri, există o lipsă de comunicare ce poate să influenţeze succesul unei afaceri. „Am observat că nu există performanţă fără antrenor. Antreprenoriatul nu se învaţă în şcoală. Succesul rapid în antreprenoriat poate fi obţinut de cel care are un mentor. Unul în carne şi oase, nu o carte sau un material video. Sunt bune şi acestea, însă sunt complementare unui mentor”, consideră el.

După mai multe cursuri atât în Europa şi Statele Unite, ei au identificat o lipsă referitoare la ceea ce înseamnă ajutor la începutul unei afaceri. Majoritatea trainerilor te învaţă cum să îţi creşti, dezvolţi, îmbunătăţeşti afacerea, dar cine te învaţă primii paşi? Şi, mai important de atât, cine te susţine când îi faci?”, descrie Laurenţiu Dorobanţu modul în care le-a venit ideea dezvoltării Academy4startup, dedicată strict afacerilor la început de drum.

El observă că în prezent majoritatea afacerilor de acest tip se axează pe furnizarea de cursuri online înregistrate. „Din punctul nostru de vedere, acestea oferă doar susţinere în acţiunea sau drumul către rezultat. Avem nevoie de feedback real în momentul în care începem să aplicăm ceea ce învăţăm, de aceea sistemul nostru se bazează, în proporţie de 75%, pe practică.”

Potrivit lui Dorobanţu şi Stanca, paşii pe care ei i-au urmat în dezvoltarea şcolii sunt de fapt şi cei pe care îi predau în cadrul acesteia: au validat ideea, au identificat clienţii, iar recent au lansat şcoala şi pe pieţe din Europa şi în Statele Unite. Potrivit reprezentanţilor Academy4Startup, şcoala lor se axează pe paşii necesari ca orice idee a unui cursant să fie validată şi să ajungă implicit la clienţi, astfel încât să nu rămână la statutul de hobby.

„Unul dintre paşi este să identificăm corect nevoia din piaţă pe care noi dorim să o acoperim. Acest pas este poate cel mai important pentru orice start-up. Proprietarii afacerilor sunt problem fixer (persoane care rezolvă problemele – n.red), dar aici este foarte important să ne axăm pe o singură problemă. Chiar dacă produsul nostru poate şi chiar rezolvă mai multe probleme, în mod primordial produsul/serviciul o să fie cumpărat pentru că rezolvă o problemă principală.”

Un alt pas acoperit de cursanţii lor se referă la comunicarea cu potenţialii clienţi: „Când şi cum trebuie să comunice cu ei, în funcţie de gradul de conştientizare asupra problemei pe care produsul/serviciul oferit o rezolvă/acoperă”.

Un punct important pentru majoritatea deţinătorilor de afaceri se referă la procesul de vânzare, iar reprezentanţii Academy4Startup spun că îl abordează în cadrul şcolii de afaceri ţinând cont de mai multe criterii. Spre exemplu îi învaţă pe cursanţi cum să formuleze o ofertă iniţială, cum să facă o comunicare şi tot ce ţine de procesul de vânzare a primului produs în funcţie de personalitatea clientului. „Dacă nu vinzi, nu ai un business, iar dacă nu cunoaştem acest mod de comunicare în funcţie de personalitatea clientului, pierdem din start şansa de a ne adresa către 75% dintre potenţialii clienţi, prin urmare vorbim doar cu 25% din piaţa estimată iniţial.”

Antreprenoriatul,

diferit de start-up?

Una dintre filosofiile lor spune că abilităţile necesare într-un start-up sunt diferite de cele ale unui antreprenor cu mai multă experienţă. „Într-un start-up ai nevoie de alte abilităţi şi competenţe decât în scalarea şi/sau managerierea unui business cu istoric. Credem cu tărie că după ce o să reuşim să facem această separare în mentalitatea oamenilor, o să avem mult mai multe start-up-uri”, consideră Laurenţiu Dorobanţu.

El observă că pentru un antreprenor cu experienţă, pentru a conduce echipe de oameni şi a gestiona bugete mari, de multe ori este nevoie de competenţe şi cunoştinţe care nu se regăsesc într-o singură persoană, astfel că este nevoie de angajarea de experţi şi lideri pentru fiecare departament. Pe de altă parte, fondatorul unui start-up trebuie să întrunească alte calităţi. „După validarea ideii şi găsirea primilor clienţi plătitori, dezvoltatorul start-up-ului poate să aibă toate rolurile necesare: contabilitate, marketing, distribuţie etc. Un start-up este mult mai simplu decât antreprenoriatul, dar este primul pas către acesta”, adaugă Dorobanţu.

El crede că dacă aceste două concepte sunt privite separat şi lumea înţelege că sunt diferite, cu nivel diferit de dificultate, mult mai mulţi vor fonda un start-up. „Dacă o vor face şi corect, urmând o metodologie, mare parte dintre ei vor reuşi şi o foarte mare parte, dacă nu chiar toţi, vor face următorul pas şi vor evolua înspre antreprenoriat.” De asemenea, spune el, la fel cum se face cu orice obiectiv mare care, pentru a fi îndeplinit, este nevoie să fie spart în mai multe obiective mici, aşa cred şi ei că pentru a avea cât mai mulţi antreprenori de succes trebuie să se spargă acest obiectiv în mai mulţi paşi. Primul care îi va conduce înspre antreprenoriat este start-up-ul. „Dacă vorbim de un succes încă de la începutul afacerii, sunt doar doi paşi pe care îi vedem esenţiali. Să se educe în domeniul start-up-ului şi să îşi valideze ideea până la clienţii plătitori”, spune Dorobanţu. 

Părerile

prietenilor, un obstacol mai mare decât finanţarea

Cea mai mare greşeală  a fondatorilor de start-up-uri este, potrivit fondatorilor Academy4Startup, că nu validează ideea sau modul în care o validează este prin intermediul prietenilor, cunoştinţelor, care nu sunt clienţi plătitori. Părerea lor îi induce mai degrabă în eroare în loc să ajute. „Am întâlnit la o mare parte dintre ei piedici de genul: Dacă nu am relaţii, nu o să reuşesc sau dacă nu am mulţi bani, nu pot să încep, nu am suficientă experienţă în domeniul în care vreau să încep etc”.

Despre faptul că finanţarea este privită de obicei ca principalul obstacol de care se loveşte orice afacere la început de drum, ei spun că acesta este un mit. „Finanţarea nu este un obstacol pentru că într-un start-up nu ai nevoie de finanţare, într-un start-up fondatorul trebuie să îşi valideze ideea, or poate face acest lucru printr-un produs minim viabil şi nu prin cercetarea şi dezvoltarea celei mai bune variante a produsului pe care să-l ofere în piaţă.”

De altfel, ei consideră că este contraindicat ca un fondator de start-up să ia finanţarea până la validarea produsului său pentru că există riscul ca acesta să nu se vândă sau produsul în faza presupusă iniţial să nu fie varianta pe care clienţii o doresc.

„Dacă pentru a te face avocat este nevoie să urmezi facultatea de drept, să intri în barou, să faci doi ani de ucenicie şi apoi poţi profesa cu drepturi depline, dacă, tot aşa, pentru un medic este nevoie de şase ani de facultate, doi ani de rezidenţiat şi după aceea, poate profesa, acelaşi lucru putem să-l spunem şi despre fondatorii de start-up-uri: întâi învăţăm – cu menţiunea că aici nu este nevoie de ani şi ani de zile – dar întâi învăţăm şi după  aceea începem, pentru că altfel cum ne putem aştepta să facem un lucru nou pentru prima dată şi să ne iasă bine?”, spune Laurenţiu Dorobanţu.

În ceea ce priveşte mentalitatea fondatorilor români de start-up-uri, spre deosebire de a celor din alte culturi, Laurenţiu Dorobanţu spune că un lucru pe care l-a învăţat în cei cinci ani în care a lucrat în afara ţării, precum şi din proiectul din Statele Unite, este că dacă ai rezultate şi vorbeşti despre ele nu înseamnă laudă sau lipsă de modestie, cum ar crede românii, ci, dimpotrivă, este un exemplu pozitiv care poate ajuta. Prin prisma experienţelor lor internaţionale, a observat că o mentalitate diferită la nivel de societate, care se vede atât în rândul angajaţilor, cât şi în al fondatorilor de start-up-uri. „Oamenii sunt mai pesimişti, pun tot răul în faţă, iar acest lucru reprezintă o piedică. Un antreprenor la început de drum, mai ales, are nevoie de mult optimism, de capacitatea de a risca, pentru că se începe cu resurse minime şi foarte multe presupuneri până la validare, iar asta înseamnă risc.”

Planurile fondatorilor Academy4Startup vizează extinderea academiei lor în afara graniţelor ţării. De altfel, potrivit celor doi antreprenori, proiectul a fost lansat şi la nivel internaţional, în Statele Unite şi Regatul Unit, unde spun că au deja clienţi, iar portofoliul ar urma să ajungă la peste 2.000 de cursanţi fondatori de start-up-uri în următorii trei ani şi peste 100 de traineri afiliaţi. Pentru a atinge acest obiectiv, şi-au propus să ofere burse de peste 200.000 de dolari pentru studenţii de acolo. Bursele sunt susţinute, spun ei, de un partener extern pentru piaţa din SUA, modelul fiind similar cu procesul de recrutare de la şcolile de MBA. Acestea burse au valori cuprinse între 5.000 şi 9.000 de dolari. „Potenţialul este nelimitat pentru că, din fericire, trăim într-o ţară cu acces la absolut tot ce ne dorim, dar mai cu seamă la internet, astfel că nu mai suntem limitaţi doar la piaţa locală şi oricine poate începe din prima un business internaţional”, conchide Laurenţiu Dorobanţu. 

Ce este, de fapt, un start-up?

Aceasta este o întrebare dificilă, întrucât literatura internaţională oferă mai multe răspunsuri diferite. În timp ce dicţionarele definesc termenul ca fiind „acţiunea sau procesul de a pune ceva în mişcare”, investitorii şi antreprenorii din toată lumea nu au căzut de acord asupra unei definiţii clare.

Unii specialişti se referă la acestea drept „companii din tehnologie cu mai puţin de 100 de angajaţi”, alţii spun că „sunt companii care lucrează la rezolvarea problemelor pentru care soluţia nu este evidentă şi succesul nu este garantat”. Alte definiţii vorbesc despre acestea chiar şi numindu-le „o stare de spirit” sau un „sentiment”.

Potrivit speakerului internaţional Steve Blank, un start-up este „o organizaţie temporară creată în căutarea unui model de business repetabil şi scalabil”, o companie aflată în primele etape ale operaţionilor sale. Acestea sunt înfiinţate de indivizi aflaţi în căutarea unui model de business scalabil. Fondatorii acestora fac designul start-up-urilor în virtutea dezvoltării şi validării unui model de business. Conceptele de start-up şi antreprenoriat sunt similare; totuşi, literatura internaţională clasează afacerile antreprenoriale referindu-se la toate tipurile de noi afaceri (inclusiv self-employment), precum şi cele care nu intenţionează să crească foarte mult, în timp ce start-up-urile se referă la afacerile în cazul cărora unul dintre principalele obiective este creşterea, dincolo de fondatorul acesteia. Incertitudinea este o constantă din începuturile unui start-up, iar rata de eşec este mare, însă cei care reuşesc au potenţialul de a se transforma în giganţi de tipul unicornilor, cu evaluări de peste 1 miliard de dolari.

Spre comparaţie, potrivit presei internaţionale, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) se referă strict la o afacere mică care are un model de business fixat deja. Pe piaţa locală, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) sunt întreprinderile care au mai puţin de 250 de angajaţi şi au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 de milioane de euro şi/sau deţin active totale de până la 43 de milioane de euro. 

Afaceri cu viaţă scurtă

Anul trecut, cele mai multe înmatriculări de firme au fost înregistrate în Bucureşti - 19.799, Cluj - 7.425, Timiş - 6.413, Bihor - 5.745 şi Ilfov - 5.398. La polul opus s-au situat Covasna - 1.069 înmatriculări, Ialomiţa - 1.213, Harghita - 1.247, Teleorman - 1.273 şi Mehedinţi - 1.274 înmatriculări.  În primele patru luni din 2019 s-au înmatriculat 56.176 de persoane fizice şi juridice. Valoarea este în creştere cu 17% faţă de primele patru luni din 2018, când s-au înregistrat 47.738 de înmatriculări. Pe de altă parte însă, anul trecut, peste 80.000 de firme şi PFA-uri au fost radiate, în timp ce în primele patru luni ale anului numărul lor a crescut cu 94,3% faţă de primele patru luni ale anului trecut: 55.942 vs. 28.787.

Sursa: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului