Start-up-ul românesc care se pregăteşte pentru o finanţare de peste jumătate de milion de euro
Ce şi-ar putea dori mai mult în această perioadă brandurile, care se confruntă cu o mare de incertitudine şi un climat de business volatil, decât să obţină din campaniile de promovare rezultate mai bune la costuri mai mici? Tehnologia face posibile aceste lucruri, iar start-up-ul local ProductLead demonstrează acest lucru.
„Un brand are foarte multe date şi îi este imposibil să le proceseze doar cu un Excel, spre exemplu. Este foarte greu să proceseze tot volumul de date din offline, online şi social media cu instrumente rudimentare şi să înţeleagă care este cel mai bun conţinut, care sunt produsele şi zonele în care trebuie să ducă campaniile şi să îşi optimizeze bugetele”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Mihai Bocai, cofondator al ProductLead. El a adăugat că platforma analizează toate aceste date prin intermediul unor algoritmi de inteligenţă artificială oferind o serie de informaţii relevante pentru un suport decizional mai bun al echipei de marketing. „Astfel, echipa poate vedea mult mai repede şi mai limpede direcţia pe care să meargă. Ne uităm în principiu la social media, dar distribuţia asset-urilor pe care le generează platforma poate fi făcută oriunde.”
Start-up-ul ProductLead a pornit ca un spin-off din agenţia digitală Evonomix, ideea dezvoltării platformei venind în 2017. „Ideea a venit din proiectele de e-commerce pe care le desfăşuram la acea perioadă, iar de atunci tot lucrăm la ea. Însă de atunci şi până acum am pivotat de minimum cinci ori produsul ca urmare a interacţiunilor cu piaţa şi a
feedback-ului pe care l-am avut de la clienţi şi de la parteneri precum Facebook, LinkedIn şi TikTok”, a povestit Mihai Bocai.
Ce este însă în prezent şi ce face ProductLead? „ProductLead este o platformă de adTech şi social analytics. Este o platformă cu care ne propunem să ajutăm echipele de marketing să obţină rezultate mult mai bune, de zece ori mai bune, cu o fracţiune din costul pe care îl au în acest moment – atât timpul şi oamenii pe care îi alocă acelor procese, cât şi bugetele pe care le au pentru publicitate.“
Practic, platforma ProductLead ajută echipele de marketing să scaleze zona de conţinut generând conţinut relevant pentru consumatorii lor, să automatizeze procesul de distribuţie a conţinutului şi în acelaşi timp să îşi automatizeze modul de lucru cu cei care produc acel conţinut – creatori de conţinut sau microinfluenceri.
Platforma ProductLead este vândută în regim SaaS (Software as a Service), companiile plătind un abonament lunar pentru utilizarea acesteia. Tariful abonamentelor variază între 1.000 euro şi 6.000 euro pe lună în funcţie de nivelul de complexitate al platformei care se implementează la client.
„Modelul nostru de monetizare se bazează pe un abonament lunar pentru a avea acces la platforma noastră. Nu este o platformă propice pentru o activare unică, ci este o platformă cu care trebuie să lucrezi pe termen lung, să o setezi în interiorul organizaţiei tale şi să culegi date astfel încât să avem date pe care să optimizăm deciziile.”
Start-up-ul are clienţi din două zone – enterprise, zonă pe care o defineşte ca fiind formată din top 10 cei mai mari jucători dintr-o geografie şi dintr-o anumită industrie, şi zona de companii mijlocii, care trebuie să aibă minimum 1,5 milioane euro venituri din vânzări online.
„Avem clienţi din România, cât şi din străinătate – Europa, Asia, America. În prezent, circa 65% din clienţi provin de pe piaţa locală, iar restul din străinătate. Acum trecem în perioada de scalare pe pieţe externe, ţinta noastră actuală fiind zona Europei Centrale şi de Est – Ungaria, Polonia, România şi Cehia. Ne uităm şi la Europa de Vest şi prin parteneri ne uităm şi la pieţele din Asia şi America”, a menţionat Mihai Bocai.
Printre clienţii ProductLead se numără branduri precum Samsung, Colective, Coca-Cola, Lensa, Douglas, Watchshop, BCR, Answear, Notino, Marionnaud, Henkel, Diageo, Fitbit sau F64.
Anul acesta, start-up-ul şi-a propus să îşi crească veniturile de patru ori faţă de 2019, ţinta fiind revizuită în contextual actual al crizei cauzate de pandemia de COVID-19. „Ne-am revizuit ţinta la creşteri de patru ori, faţă de cinci ori, ca urmare a condiţiilor actuale. Toată lumea a fost afectată de pandemie. În martie-aprilie am avut scăderi, iar la final de aprilie şi mai am început să creştem din nou. Totul este foarte volatil în această perioadă, nimeni nu ştie exact ce plan să îşi facă pentru următoarele luni”, a subliniat antreprenorul.
Până acum, start-up-ul a atras o investiţie de la fondul local de investiţii Sparking Capital, iar în prezent se află în discuţii avansate pentru atragerea unei noi runde de finanţare, care se va ridica la circa 600.000-750.000 euro.
„Ne pregătim pentru următoarea rundă de finanţare. Este tot o rundă de tip, iar în prezent nevoia noastră de finanţare este între 600.000 şi 750.000 euro, sumă care să ne ajungă pentru a dezvolta planul pe care îl avem pentru următoarele 18 luni. Suntem deja în discuţii avansate cu mai multe fonduri de investiţii, nu doar din România“, a precizat cofondatorul ProductLead. El a adăugat că în prezent caută un fond care să aibă în portofoliu businessuri complementare cu cel al ProductLead. „Ne uităm la fonduri care să vină şi cu altceva în afară de bani. Sincer, în acest moment în piaţă, chiar dacă este criză, nu este greu să faci rost de astfel de sume dacă ai un produs bun, o echipă bună, în schimb este mai greu să găseşti un fond care să vină cu know-how, cu sinergii – să aibă în portofoliu investiţii cu care să poţi face parteneriate şi să creşti împreună cu acele businessuri. Ne uităm şi la acest aspect, nu doar la bani.“
Până în prezent, fondatorii start-up-ului au discutat cu peste 25 de fonduri, majoritatea din străinătate, faţă de circa 10 fonduri în cazul primei investiţii atrase. „În prima rundă de investiţii nu ne-am uitat foarte atent la portofoliul de investiţii, ci la partenerii din fondul respectiv – ce au făcut, ce background au şi cum ne pot ajuta. De data aceasta ne uităm însă foarte atent la portofoliul de investiţii. Degeaba mă duc spre exemplu să iau bani de la un fond care a investit strict pe agricultură, sau în altfel de businessuri care sunt cu totul diferite faţă de zona în care activăm noi.“
În ceea ce priveşte echipa ProductLead, aceasta este formată în prezent din 10 oameni, iar start-up-ul recrutează acum activ pe zona de dezvoltare software şi vânzări. „Echipa a pornit ca un spin-off din agenţia digitală, dar acum este formată 65% din angajaţi noi.”
ProductLead
Ce face? Platformă software pentru marketing
Necesar de finanţare: circa 600.000-750.000 euro
Invitat: Mihai Bocai, cofondator al ProductLead
Jobful
Ce face? Platformă online de recrutare
Finanţare primită până acum: 250.000 euro
Necesar de finanţare: 500.000 euro
Invitat: Mihai Cepoi, fondator şi CEO al Jobful
XeoSmartHome
Ce face? Soluţii IoT pentru activităţi casnice
Invitat: Claudiu Neamţu, fondator al XeoSmartHome
Medicalo
Ce face? Sistem de management al pacienţilor externaţi
Finanţare atrasă până acum: 200.000 lei
Necesar de finanţare: minimum 200.000 lei
Invitat: Andreea Porumb, fondator şi CEO al Medicalo
Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation
ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro