Statele UE care nu acceptă refugiaţi ar putea pierde fonduri comunitare
Ţările Uniunii Europene care nu acceptă refugiaţi în cadrul sistemului de redistribuire propus de Comisia Europeană ar putea pierde accesul la fonduri comunitare, conform unui proiect de modificare a Regulamentului Dublin, afirmă eurodeputata Cecilia Wikstroem.
"Este imposibil ca Regulamentul Dublin să fie menţinut în forma actuală", a declarat, pentru EUObserver, eurodeputata suedeză Cecilia Wikstroem, responsabilă de elaborarea poziţiei Parlamentului European privind modificarea sistemului european de gestionare a solicitărilor de azil.
Cei mai mulţi extracomunitari veniţi în Uniunea Europeană în ultimii ani au depus solicitări de azil în doar câteva ţări, în principal în Germania. În contextul presiunilor migratorii asupra unui număr restrâns de ţări, precum Italia, Grecia şi Germania, Comisia Europeană a cerut solidaritate la nivelul Uniunii Europene în distribuirea refugiaţilor. Dat fiind că ideea a întâmpinat rezistenţa Grupului Vişegrad (Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia), la un moment dat s-a propus achitarea unei taxe de solidaritate de 250.000 de euro pentru orice refugiat refuzat.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro