Steinmeier: Raportul MCV arată progrese. Miniştrii de interne trebuie să decidă paşii privind Schengen
Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat, luni, că ultimul raport MCV arată progresele înregistrate de România şi Bulgaria, subliniind că acum miniştrii de interne din UE trebuie să decidă paşii următori în privinţa aderării celor două ţări la Spaţiul Schengen.
Întrebat dacă situaţia de securitate din regiune ca urmare a conflictului din Ucraina pune în pericol aderarea României şi Bulgariei la Schengen, ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită în România, a declarat: "Multe s-au schimbat în Europa în urma conflictului din estul Ucrainei (...) dar conflictul nu are nimic de-a face cu condiţiile aderării la Spaţiul Schengen. Statele care nu sunt membre trebuie să lucreze în continuare pentru a le îndeplini".
"Ştiu că nu numai în Bulgaria ci şi aici în România eforturile făcute în ultimii ani au fost considerabil întărite. Ultimul raport al Comisiei Europene (raportul MCV - n.r.) evidenţiază progresele făcute mai ales în ceea ce priveşte consolidarea independenţei justiţiei şi acum miniştrii de interne trebuie să decidă următorii paşi. Suntem pregătiţi să sprijinim în mod deschis acest proces de discuţie", a precizat şeful diplomaţiei germane, într-o conferinţă de presă comună cu omologul român, Bogdan Aurescu.
La rândul său, ministrul român de Externe a precizat că aderarea României la Schengen va întări securitatea acestui spaţiu.
"România acţionează deja ca un stat Schengen de facto, avem foarte multe realizări din punctul de vedere al întăririi spaţiului european împotriva migraţiei ilegale, împotriva altor tipuri de ameninţări. Aderarea la Spaţiul Schengen nu va face decât să ne crească eficienţa în acest tip de activitate şi evident că putem să dovedim aceste afirmaţii cu argumente concrete", a precizat Bogdan Aurescu.
Ministrul de Externe a spus că l-a asigurat pe Frank-Walter Steinmeier că "România este pe deplin pregătită să asigure securitatea graniţelor externe ale UE şi să contribuie în acest mod la întărirea securităţii Spaţiului Schengen".
"Am convenit să lucrăm împreună pentru a identifica o soluţie în perioada următoare", a mai spus Bogdan Aurescu.
Bulgaria şi România au devenit membre ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, aderarea la Spaţiul Schengen reprezintând un drept şi o obligaţie asumate prin Tratatul de Aderare.
La reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 9 iunie 2011, de la Luxemburg, miniştrii de interne au salutat finalizarea cu succes, de către România şi Bulgaria, a etapei de evaluare tehnică.
Parlamentul European a dat, pe 8 iunie 2011, aviz pozitiv aderării celor două state la Schengen. Prin rezoluţia adoptată ulterior, la 13 octombrie 2011, PE a reconfirmat susţinerea pentru extinderea Spaţiului Schengen.
Însă mai multe state europene, cel mai adesea Olanda, Germania sau Finlanda, s-au opus aderării celor două ţări, invocând progrese insuficiente în lupta împotriva corupţiei şi, în cazul Bulgariei, a combaterii crimei organizate.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro