Stimulente date ilegal. Şeful Spitalului Caracal, trimis în judecată
Şeful Spitalului Municipal Caracal a fost trimis în judecată, acuzat că a obţinut ilegal fonduri europene sub formă de stimulent de risc în timpul pandemiei. Alături de el a fost trimis în judecată şi directorul financiar al spitalului.
Procurorii DNA Craiova l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Radu Dumitru Liviu, la data faptelor manager al Spitalului Municipal Caracal, judeţul Olt, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată şi complicitate, sub forma participaţiei improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
În judecată a fost trimis şi Mitran Marian, la data faptelor director financiar-contabil în spital, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, în formă continuată şi complicitate, sub forma participaţiei improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Conform rechizitoriului, în perioada decembrie 2020 – martie 2021, când s-au aprobat măsuri de sprijin decontate din fonduri europene ca urmare a răspândirii coronavirusului, Radu Dumitru Liviu şi Mitran Marian ar fi întreprins mai multe demersuri pentru obţinerea în mod ilegal a unor fonduri europene, sub forma unor stimulente de risc, şi ulterior au dispus în mod abuziv de sumele respective, informează DNA.
„În conformitate cu dispoziţiile legale, în vigoare în acea perioadă, putea beneficia de stimulentul de risc întreg personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul furnizorilor de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, cum a fost şi Spitalul Municipal Caracal, cu condiţia ca aceste persoane să fi activat în timpul stării de urgenţă şi să fi avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă persoanele respective au fost confirmate cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate. Concret, în contextul de mai sus, cei doi inculpaţi ar fi întocmit şi semnat mai multe documente în care ar fi fost inserate date care nu ar fi corespuns realităţii, pe care ulterior le-ar fi înaintat către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în vederea decontării. Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obţinerea pe nedrept de către Spitalul Municipal Caracal a sumei de 740.000 lei din fonduri europene”, arată sursa citată.
Ulterior, din suma obţinută în mod ilegal, Radu Dumitru Liviu şi Mitran Marian ar fi dispus în mod abuziv plata către 136 de persoane a unor stimulente de risc nedatorate, în valoare totală de 326.250 lei.
În aceeaşi perioadă, Radu Dumitru Liviu nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (în valoare totală 45.000 lei) pentru un număr de 19 persoane îndreptăţite să intre în posesia lor.
Au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii anticorupţie au dispus soluţia clasării faţă de Ionescu Mihaela, la data faptelor director medical în cadrul Spitalului Municipal Caracal.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro