Strategiile trebuie regândite
Toată lumea vorbeşte de criza financiară din 2008-2009, dar aceea a fost o floare la ureche comparativ cu criza actuală. Majoritatea oamenilor de afaceri va trebui să îşi regândească tot sistemul, potrivit lui Johan Gabriels, country manager al fintech-ului Ebury în România şi Bulgaria.
Odată cu începutul anului 2020 şi declanşarea crizei provocată de pandemia de COVID-19, o mare parte din businessuri au fost nevoite fie să îşi întrerupă activitatea, fie să o închidă, în timp ce alte afaceri cu o bază mai solidă şi-au continuat activitatea într-un ritm mai redus. Cu toate acestea, oportunităţile continuă să existe. „Eu cred că mergem prin diferite faze. Afacerile acum sunt forţate să închidă, dacă nu ai activitate, automat este o problemă destul de mare. Deci trebuie să sprijini acele companii să treacă peste această criză. Chiar dacă guvernul şi Uniunea Europeană te sprijină, este un sprijin pe termen scurt. Eu văd oportunităţi în România”, a spus Johan Gabriels, country manager al fintech-ului Ebury România şi Bulgaria.
El consideră că majoritatea businessurilor va trebui să îşi regândească strategiile, mai ales din punctul de vedere al furnizorilor. Prin faptul că activitatea multor companii este bazată pe produse, piese sau materiale de la furnizori străini, acest lucru a accentuat presiunea pe care această criză a creat-o.
„Majoritatea oamenilor de afaceri va trebui să îşi regândească tot sistemul. De exemplu, Volvo din Belgia a trebui să închidă producţia pentru că le lipseau câteva piese de schimb din China. Chiar dacă ai 99% din piese, dacă nu ai acea ultimă piesă de care ai nevoie să termini produsul îţi inchizi tot procesul. Cred că oamenii se vor gândi mult mai aproape de casă din punctul acesta de vedere”, a adăugat Johan Gabriels.
Pe lângă reorientarea afacerilor către furnizori care sunt mai aproape de locul activităţii, o altă problemă o reprezintă ratingul de credit al României, care în prezent se află la un pas de junk, acesta fiind un nivel care indică un mediu mult prea riscant, ceea ce duce la o reticenţă din partea băncilor privind finanţarea companiilor.
„Este foarte important ce va face guvernul din punctul acesta de vedere. Cu cât este mai riscantă piaţa, cu atât mai mult te vor taxa instituţiile de credit pentru împrumuturi. Va fi mai scump să te asigure în cazul în care nu poţi plăti. Acest rating ar trebui să fie prioritatea băncii centrale şi a guvernului”, consideră country managerul Ebury.
Din punctul de vedere al finanţărilor, fintech-ul Ebury, specializat în plăţi internaţionale, care a finalizat recent procesul de achiziţie de către grupul bancar spaniol Banco Santander în proporţie de 50,1%, este de asemenea o sursă de finanţare alternativă în 20 de ţări.
„Nu avem licenţă bancară, dar putem împrumuta, mai ales cu Santander ca acţionar majoritar. Suntem parte din schemele de împrumuturi din Anglia, Olanda şi în Franţa, care au fost stabilite de băncile centrale şi guverne. Dacă aplic să fac parte şi din schema din România cu Fondul de Garantare, nu pot, pentru că trebuie licenţă bancară pentru a fi local. O să gasesc o cale prin Santander, dar este mai dificil. Ideea este că sunt foarte concentraţi şi nu permit perturbări, competitori noi să facă parte din piaţă. Acest lucru ar trebui să se schimbe pentru a permite societăţilor care oferă împrumuturi alternative să facă parte din piaţă. Oamenii vor avea nevoie de finanţări pe termen scurt şi mediu, deci vor avea nevoie de mai multe opţiuni de finanţare”, a explicat Johan Gabriels.
Şeful Ebury a mai spus că pe lângă abordarea directă, prin care ar putea intra pe piaţa din România ca un competitor din perspectiva finanţărilor, mai există şi posibilitatea parteneriatelor cu bănci locale. Astfel, Ebury ar putea presta servicii bancare.
„Noi lucrăm cu bănci mari deja, dar depinde ce tip de parteneriat putem să formăm în perioada următoare, suntem deschişi cu siguranţă la parteneriate”, a mai adăugat Gabriels.
Sprijinul pe care îl poate oferi banca Santander oferă posibilitatea fintech-ului de a crea produse şi în acelaşi timp deschide drumul unei extinderi, mai ales în zona Americii Latine, unde prezenţa băncii este mai puternică. Acest lucru, însă, nu exclude o extindere şi în alte zone, mai ales datorită modelului de business al companiei, care s-a dovedit a fi scalabil.
„În România am deschis biroul în luna mai a anului 2018, cu 4-5 persoane, iar acum suntem 26 de angajaţi. Avem peste 1.000 de clienţi companii şi ne vom dezvolta în continuare. Va trebui să luăm o decizie în legătură cu locul în care ne vom extinde în continuare.”
În perioada următoare, diferenţa dintre fintech-uri şi bănci va ajunge insesizabilă, susţine susţine Gabriels. El consideră că fintech este doar un alt cuvânt pentru disruption (perturbare) şi este un alt mod de a oferi servicii financiare. „Un fintech ca Ebury a fost preluat cu 50,1% de Santander, care este bancă, alte fintech-uri sunt cumpărate de bănci, unele bănci se poziţionează ca fintech-uri. Nu m-ar surprinde ca în 5 ani să vorbim despre cu totul altceva. Fintech-urile vor oferi o gamă largă de servicii bancare, iar băncile care vor supravieţui perturbării fintech-urilor vor fi de asemenea digitalizate. Cred că mergem împreună cu băncile în aceeaşi direcţie de a oferi servicii bancare. Colaborarea şi parteneriatele dintre bănci şi fintech-uri vor dobândi o formă în care nu vei mai putea deosebi un fintech de o bancă”, a explicat Johan Gabriels.
El a mai spus că, deşi banca Santander deţine puţin peste 50% din Ebury, fintech-ul rămâne independent pentru a putea fi mai inovativ decât într-o divizie integrată.
„Dacă vrem să continuăm şi să oferim împrumuturi în România şi Bulgaria, banca ne va ajuta în această direcţie. În ţările în care împrumutăm, o facem prin Ebury, sprijinit de Santander. Produsele vor fi similare cu cele oferite de bancă, dar analizele şi termenii vor fi făcute de Ebury”, a mai explicat Gabriels.
Din momentul declanşării pandemiei de COVID-19, Ebury a mutat activitatea angajaţilor de acasă într-o singură zi, fără a pierde din productivitate.
„Când a început pandemia, într-o singură zi toţi angajaţii au fost mutaţi de la birou acasă şi nu am pierdut din productivitate. Pentru o bancă cu 300 de sucursale nu este la fel de simplu. La noi totul este pe iCloud şi pot avea acces la toate informaţiile de care am nevoie să îmi fac treaba de oriunde. Băncile vor realiza, la fel ca oamenii, că lumea se îndreaptă acum mai mult ca niciodată spre mediul digital. Instituţiile de credit încep să se gândească cum ar fi mai bine, să investească intern sau să investească într-un fintech”, susţine Gabriels.
Ebury are 25 de birouri în întreaga lume şi peste 44.000 IMM-uri şi clienţi corporativi la nivel global. În România compania deţine o echipă formată din 26 de consultanţi, care lucrează cu peste 800 de corporaţii şi IMM-uri. Ebury România a încheiat anul fiscal curent cu venituri mai mari cu 400% faţă de anul anterior, înregistrând o creştere a numărului de clienţi cu peste 300% comparativ cu primul an de activitate.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro