SUA ar putea deveni cea mai vânată destinaţie studenţească: Noua speranţă a democraţilor, Elizabeth Warren, vrea ca facultatea să fie gratuită, iar cei care au datorii studenţeşti de 50.000 de dolari să nu le mai plătească

Autor: Alex Ciutacu Postat la 24 aprilie 2019 206 afişări

SUA ar putea deveni cea mai vânată destinaţie studenţească: Noua speranţă a democraţilor, Elizabeth Warren, vrea ca facultatea să fie gratuită, iar cei care au datorii studenţeşti de 50.000 de dolari să nu le mai plătească

America se confruntă deja de mulţi ani cu o criză presantă în ceea ce priveşte datoriile studenţeşti. Ambele părţi ale Congresului sunt de acord că această problemă are nevoie de o rezolvare imediată, însă există foarte multe neînţelegeri cu privire la modul în care ar trebui făcută reforma, potrivit The Atlantic.

Săptămâna aceasta, senatoarea Elizabeth Warren, una dintre speranţele principale ale Democraţilor pentru Casa Albă în 2020, a lansat în spaţiul public ideea unui plan de reformă despre care ea crede că ar putea rezolva problema fundamentală a sistemului.

Într-o postare pe platforma Medium, Warren a criticat abordarea guvernului în ceea ce priveşte accesul absolvenţilor de liceu la facultate, susţinând că guvernul ar putea subvenţiona o parte însemnată din costul studiilor astfel încât tinerii să nu mai apeleze la soluţia creditelor bancare de care nu mai reuşesc să scape pentru zeci de ani, sau chiar niciodată.

„În loc să subvenţioneze integral studiile, sau măcar parţial încât ele să rămână accesibile, guvernul federal a ales a treia opţiune: forţarea familiilor care nu îşi pot permite accesul la studii să ia împrumuturi exorbitante”, a scris ea într-o postare pe Medium.

Pentru a rezolva problema, ea sugerează o serie întreagă de măsuri curajoase, una dintre ele fiind cea de a anula cu totul datoriile studenţeşti existente în prezent, înfiinţarea unui sistem de facultăţi gratuite, şi o susţinere mai mare pentru tinerii care vin din medii defavorizate.

Însă, chiar dacă ar ajunge la putere, planul ei nu ar putea fi uşor implementat deoarece are nevoie de bani pentru a subvenţiona educaţia în masă.

Ea plănuieşte să ia banii dintr-o altă reformă propusă şi-anume taxarea „superbogaţilor”. Elizabeth Warren crede că familiile care au o avere de peste 50 de milioane de dolari ar trebui taxate cu 2% din total, însă o astfel de măsură a iscat critici printre miliardarii americani.

Planul senatoarei Elizabeth Warren este de a anula datoriile studenţeşti de până în 50.000 de doalri pentru cei care câştigă sub 100.000 de dolari pe an. Pentru fiecare 3 dolari pe an pe care îl câştigă o persoană din această categorie, suma care va fi anulată scade cu 1 dolar.

„Deci, de exemplu, o persoană cu un venit de 130.000 de dolari beneficiază de o reducere a datoriilor cu 40.000 de dolari, în timp ce o persoană care câştigă 160.000 de dolari beneficiază de o reducere cu 30.000 de dolari, iar cei care câştigă peste 250.000 de dolari nu vor fi eligibili pentru reducerea datoriilor studenţeşti”, menţionează Warren.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
datorii,
problema,
reforma,
refuz,
rezolvare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.