Surpriza pe care au avut-o românii la pompă, în prima zi cu accize mai mari la carburanţi

Postat la 15 septembrie 2017 1062 afişări

Ziua de 15 septembrie a fost stabilită ca primul termen de majorare, cu 16 bani pe litru, a accizelor la motorină şi benzină, următorul termen fiind 1 octombrie.

Surpriza pe care au avut-o românii la pompă, în prima zi cu accize mai mari la carburanţi

Din momentul anunţării până în prezent, preţurile carburanţilor au crescut la pompă cu până la 10 bani pe litru. În şedinţa din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv.

De atunci, transportatorii profesionişti, care sunt şi cei mai mari consumatori de carburanţi, au ameninţat cu proteste şi au avertizat că vor alimenta dinafara ţării dacă nu li se va restitui o parte din acciză. „În lipsa dialogului constructiv şi la presiunea absolut firească a firmelor de transport, probabil doar prin ample manifestări publice se pot rezolva aceste situaţii, iar transportatorii sunt oricând gata să reînceapă acţiunile de protest în toată ţara, după modelul celor organizate în 2016 din cauza tarifelor RCA”, au avertizat patronatele de profil.

Citeşte continuarea pe www.gandul.info

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.