Surse: nave ruseşti s-au aflat în zona în care s-au produs exploziile de la conductele Nord Stream
Oficialii europeni din domeniul securităţii susţin că au observat nave ale marinei ruseşti în apropierea conductelor Nord Stream, potrivit CNN.
Oficiali europeni din domeniul securităţii au observat luni şi marţi nave ale marinei ruse în apropierea zonelor unde au apărut scurgeri din conductele Nord Stream, probabil cauzate de explozii subacvatice. Informaţia este confirmată de o sursă şi de oficiali occidentali din domeniul informaţiilor.
Nu este clar dacă navele au avut vreo legătură cu exploziile, susţin sursele. Totuşi, varianta va fi analizată de anchetatori.
Şi submarinele ruseşti au fost observate săptămâna trecută în zonă, a declarat unul dintre oficialii serviciilor de informaţii.
Trei oficiali americani au declarat că specialiştii din SUA nu au încă o explicaţie pentru ceea ce s-a întâmplat, la câteva zile după exploziile care au provocat patru scurgeri separate în cele două conducte.
Navele ruseşti operează în mod obişnuit în zonă, potrivit unui oficial militar danez, care a subliniat că prezenţa acestora nu reprezintă o dovadă a faptului că Rusia a provocat avariile.
Totuşi, observaţiile aruncă în continuare suspiciuni asupra Rusiei, despre care se crede că are atât capacitatea, cât şi motivaţia de a deteriora în mod deliberat conductele, susţin specialiştii europeni şi americani.
Prim-miniştrii Danemarcei şi Suediei au declarat marţi că, probabil, scurgerile au fost rezultatul unor acţiuni deliberate, nu al unor accidente. Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a vorbit şi el despre „un aparent sabotaj", dar înalţii oficiali occidentali s-au abţinut până acum să atribuie atacul Rusiei sau oricărei alte naţiuni.
Kremlinul a negat în mod public lovirea conductelor. Un purtător de cuvânt a calificat acuzaţia drept „previzibil de stupidă şi absurdă".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro