Sute de membri Hezbollah au fost răniţi în Liban după ce dispozitivele de comunicare pe care le foloseau au explodat
Sute de membri ai grupării armate libaneze Hezbollah au fost grav răniţi marţi când pagerele pe care le folosesc pentru a comunica au explodat, a declarat o sursă de securitate pentru Reuters.
Explozii aproape simultane au avut loc în sudul Libanului, în estul ţării şi în suburbiile sudice ale Beirutului.
Agenţia de presă iraniană Mehr a declarat că ambasadorul Iranului în Liban, Mojtaba Amani, a fost rănit.
Un oficial Hezbollah, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat că detonarea pagerelor a fost „cea mai mare breşă de securitate” la care grupul a fost supus în aproape un an de război cu Israelul.
Hezbollah afirmă că trei persoane au fost ucise în urma exploziilor „misterioase”, inclusiv fiica în vârstă de 10 ani a unui membru Hezbollah.
„O fetiţă de 10 ani a fost martirizată în Valea Bekaa după ce pagerul tatălui ei a explodat în timp ce acesta se afla lângă ea”, au declarat rudele acesteia pentru AFP.
Exploziile au avut loc pe fondul intensificării violenţelor dintre Israel şi Hezbollah, în contextul războiului din Gaza.
Un jurnalist Reuters a văzut ambulanţe prin suburbiile sudice ale capitalei Beirut, pe fondul panicii generalizate. Rezidenţii au declarat că unele explozii au avut loc chiar şi la 30 de minute după exploziile iniţiale. Sursa din domeniul securităţii a adăugat că dispozitivele au explodat şi în sudul Libanului.
Agenţia de presă iraniană Mehr a declarat că ambasadorul iranian în Liban, Mojtaba Amani, a fost rănit de una dintre explozii.
Forţele de securitate libaneze au declarat că o serie de dispozitive de comunicaţii fără fir au fost detonate în Liban, în special în suburbiile sudice ale Beirutului, provocând un număr mare de răniţi.
Multiple videoclipuri circulă în spaţiul online cu momentele în care în multiple locaţii au loc mici explozii.
Explozii aproape simultane au avut loc în sudul Libanului, în estul ţării şi în suburbiile sudice ale Beirutului.
În urmă cu câteva luni, liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, le-a cerut luptătorilor săi, în special celor care se află pe linia frontului de-a lungul graniţei de sud a Libanului cu Israelul, să nu mai folosească smartphone-uri, deoarece Israelul are tehnologia necesară pentru a se infiltra şi a penetra aceste dispozitive.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro