Țara dezvoltată care a reușit să crească în sfârșit natalitatea: A crescut concediul maternal cu 50%, a triplat alocațiile copiilor și a redus numărul de ore lucrate pe săptămână pentru a le lăsa timp oamenilor să aibă relații
Rata fertilităţii din Coreea de Sud a înregistrat o uşoară creştere pentru prima dată în ultimii nouă ani, pe fondul creşterii numărului de căsătorii după pandemie. Această evoluţie alimentează speranţele că ţara cu cea mai rapidă îmbătrânire din lume ar putea atinge un punct de cotitură demografică, informează Financial Times.
Conform datelor recente ale biroului naţional de statistică, rata fertilităţii – adică numărul mediu de copii pe care se estimează că îi va avea o femeie de-a lungul vieţii – a crescut de la 0,72 în 2023 la 0,75 anul trecut.
Deşi rămâne cea mai scăzută rată din lume şi mult sub pragul de 2,1 necesar pentru menţinerea unei populaţii stabile, aceasta este prima creştere din 2015, când indicatorul era de 1,24.
Oficialii atribuie această creştere parţial creşterii numărului de căsătorii după pandemie. În 2023, au fost înregistrate 222.422 de căsătorii, cel mai mare număr de la 239.159 în 2019.
„Valorile sociale s-au schimbat, iar percepţiile asupra căsătoriei şi naşterii au devenit mai bune”, a declarat Park Hyun-jung, reprezentant al Statistics Korea. El a adăugat că această tendinţă a fost influenţată şi de o creştere a populaţiei de 30 de ani, precum şi de efectele întârziate ale pandemiei.
Criza demografică reprezintă o provocare majoră pentru autorităţile sud-coreene, care se confruntă cu încetinirea creşterii economice şi cu creşterea costurilor pentru pensii şi asistenţă medicală, pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte.
Într-un context de discriminare economică şi culturală, multe femei sud-coreene rămân reticente în a se căsători sau a avea copii.
Pentru a combate această problemă, guvernul a investit peste 380 de miliarde de woni (aproximativ 270 de miliarde de dolari) începând din 2006 pentru a face îngrijirea copiilor mai accesibilă, a extinde concediul parental plătit şi a reduce programul de lucru.
Printre măsurile adoptate se numără prelungirea concediului parental de la 12 la 18 luni, triplarea alocaţiilor lunare pentru îngrijirea copiilor şi extinderea subvenţiilor pentru întreprinderile mici care oferă mai multă flexibilitate mamelor care lucrează.
De asemenea, guvernul a lansat un program pilot prin care 100 de lucrători filipinezi au fost aduşi în Seul pentru a oferi ajutor la treburile casnice.
În paralel, marile companii sud-coreene au început să ofere stimulente suplimentare pentru a sprijini natalitatea.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro