Tânăra care merge împotriva curentului şi se întoarce în România renunţând la salariul de mii de euro pentru a face o afacere în ţara sa
Pe Cătălina Mihai antreprenoriatul a găsit-o la Londra, în urmă cu doi ani, pe vremea când lucra pentru Phillip Jeffries, un brand american care produce tapet de lux. Ajunsese să cunoască bine piaţa londoneză, iar în vara anului 2018, întoarsă în concediu în România, a vrut să testeze şi piaţa locală. De aici până la Moftapet a mai fost nevoie doar de câţiva paşi şi de o asociată în echipă - Tatiana Maria Gheorghioiu.
În România, Cătălina Mihai a stabilit întâlniri cu studiouri de design şi a încercat să facă brandul cunoscut pe plan local. S-a întors în Londra, iar peste câteva luni a constatat că distribuţia de tapet Phillip Jeffries în România ajunsese la o valoare de 25.000 de lire (aproape 28.000 de euro). Cu primele semnale pozitive la orizont, a îndrăznit la mai mult.
„După acest experiment, am vorbit cu prietena mea Tatiana Gheorghioiu, să lucrăm împreună la un business, plan care s-a şi concretizat. Am investit în acest concept aproximativ 5.000 de euro până acum şi am reuşit să finalizăm formalităţile anul trecut în septembrie”, povesteşte Cătălina Mihai. De atunci şi până acum, au vândut pe plan local tapet de
20.000 de euro, ca reprezentanţi ai Phillip Jeffries în România. Cine sunt clienţii? De la arhitecţi la designeri de interior, toţi cei care pot găsi formula perfectă în care tapetul să ajungă pe pereţii clientului final.
„Ca angajaţi, momentan, suntem doar eu şi Tatiana şi avem şi suportul biroului din Londra, pentru logistică”, mai spune Cătălina Mihai. La fel ca Moftapet, şi brandul Phillip Jeffries pornea tot cu paşi mici, în urmă cu patru decenii, într-un garaj din New Jersey, pus pe picioare de Eric şi Susan Bershad. Portofoliul număra pe atunci zece tipuri de tapet din fibre naturale. Din garajul american, tapetul Phillip Jeffries a ajuns din Sao Paolo până în Dubai şi din Jakarta până în New York. Apoi şi în România.
Preţurile pornesc de la 40 de euro pe metru liniar şi variază în funcţie de material şi de munca depusă pentru creaţie. Tapetul poate avea tente de cânepă, de vinil care imită foiţa de aur, de frunză de bananier sau, pentru pretenţioşi, poate veni chiar cu o foiţă de aur lucrată manual de artizani. Cele mai scumpe variante ajung la 289 de euro pe metru liniar.
„Pentru 2020, avem în plan să facem cunoscut brandul, iar designerii să acceseze prin intermediul nostru instrumentele pentru un design deosebit şi rapid. Din experienţa mea la Londra, am văzut că, odată ce designerii reuşesc să ne cunoască pe noi, dar şi produsele, ajungem să facem echipă bună împreună.”
Cătălina Mihai spune că, în calitate de colaboratori ai producătorului american, produsele Phillip Jeffries se vând cu acelaşi preţ către designeri, şi nu la preţuri mai mari.
„Momentan, ne desfăşurăm activitatea doar online, însă pe viitor avem în plan să deschidem un showroom şi să oferim designerilor şi arhitecţilor o varietate mai mare de produse la preţuri de producător”, spune Cătălina Mihai.
Cum pentru orice detaliu de design interacţiunea directă este primordială, pandemia şi izolarea cu care aceasta a venit au frânat puţin din evoluţia Moftapet. Însă luxul are viaţă mai lungă decât coronavirusul, aşa că businessul merge mai departe.
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.
Wieb Toys – producător de jucării robot (Sfântu Gheorghe)
Fondatoare: Mihalcz Szende şi Kristo Kinga
Investiţie iniţială: 42.000 de euro
Roserry – brand de rochii (Bucureşti)
Fondatoare: Carmen Dascălu
Investiţie iniţială: 20.000 de euro
Cifră de afaceri în 2019: 300.000 de euro
Prezenţă: naţională
BBU restore – restaurări de clădiri şi mobilier (Cluj-Napoca şi Bucureşti)
Fondatori: Vladimir şi Tudor Buburuzan
Investiţii: 80.000 de euro
Prezenţă: naţională
The Gentle Dentist – două clinici stomatologice (Bucureşti)
Fondatoare: Beatrice Pătraşcu
Investiţie iniţială: 650.000 de euro
Cifră de afaceri în 2019: 1,4 mil. euro
Prezenţă: în zonele Unirii şi Dorobanţi din Bucureşti
Bere à la Cluj – producţie de bere artizanală (Cluj-Napoca)
Fondator: Ferencz Vigh
Investiţii: 200.000 de euro
Cifră de afaceri în 2019: 120.000 de euro
Prezenţă: HoReCa
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la Zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro. Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro