Tânărul de 36 de ani care a început ca vânzător de asigurări, iar acum conduce un departament întreg în cadrul uneia dintre marile companii de profil

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 16 iulie 2019 818 afişări

Radu Dragoş, director sucursală brokeri Allianz-Ţiriac: „Am realizat că prea puţini oameni pot fi catalogaţi ca fiind buni sau răi, majoritatea fiind mai degrabă indiferenţi; atitudinea noastră ca lideri este, de aceea, esenţială pentru a avea o cultură organizaţională sănătoasă.”

Tânărul de 36 de ani care a început ca vânzător de asigurări, iar acum conduce un departament întreg în cadrul uneia dintre marile companii de profil

Cu o experienţă de 15 ani în aria de vânzări, parcursul profesional al lui Radu Dragoş în cadrul Allianz-Ţiriac a început cu activitatea de vânzări directe şi coordonarea unei echipe de agenţi.

„O perioadă am fost trainer, susţinând sesiuni la nivel naţional şi implicându-mă în dezvoltarea unor programe de training/coaching. Ulterior, am oferit consultanţă în management şi project management, participând şi la un program de remodelare a reţelelor de vânzări”, îşi aminteşte el. Astăzi, Radu Dragoş este responsabil de activitatea brokerilor parteneri din zona Transilvania, coordonând în mod direct o echipă formată din şase persoane care, la rândul lor, administrează peste 100 de puncte de contact ale brokerilor parteneri la nivel de ţară. Prima experienţă internaţională, dar şi cea mai importantă a avut-o în perioada 2011 - 2012. „A fost un schimb de experienţă consistent care s-a întins pe o perioadă de aproape doi ani. Sunt convins că echipa suport formată din colegi străini s-a îmbogăţit la fel de mult cu informaţii şi experienţe, similar părţii române, în urma acestui proiect.”

Nu exclude posibilitatea ca, în viitor, să-şi continue cariera pe plan internaţional, dar spune că „momentan mai sunt multe de spus pe plan local şi îmi concentrez toată energia în obiectivele pe care mi le-am propus pentru perioada următoare”. Radu Dragoş a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti şi Facultatea de Marketing şi Relaţii Economice Internaţionale a Universităţii Spiru Haret Bucureşti.

Profilul lui Radu Dragoş a fost publicat în ediţia de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP - realizat de Business MAGAZIN.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.