Ţara care nu are Guvern, dar a cărei economie creşte
Guvernul interimar al prim-ministrului Mark Rutte din Olanda şi-a dezvăluit recent bugetul pentru anul 2018, iar ţara cunoaşte cea mai mare creştere din ultimul deceniu.
Cu un nou guvern format la mai bine de 185 de zile de la alegerile generale din Olanda - a doua cea mai lungă perioadă de după cel de-al doilea război mondial - mulţi văd performanţa puternică ca un indiciu al faptului că sistemul pus în funcţiune după criza din 2008 ajută ţara să stea departe de încurcăturile evenimentelor internaţionale şi de incertitudine politică.
„Contează foarte mult că avem un guvern interimar? Nu, sincer, nu”, a declarat economistul şef al ING Groep NV, Marieke Blom. „Pentru moment, economia este în formă bună. Deşi există lucruri care pot fi îmbunătăţite, nu cred că sunt foarte urgente”, a mai declarat aceasta.
Preocupările legate de comerţ după alegerile lui Donald Trump în SUA, votul Brexit din Marea Britanie şi incertitudinea privind votul în Franţa nu s-au reflectat în economia olandeză, care a crescut cu 1,5% în al doilea trimestru, comparativ cu cele trei luni anterioare, depăşind estimările economiştilor. ING, ABN Amro Group NV şi Rabobank UA şi-au majorat prognozele pentru anul acesta, aşteptând o creştere de peste 3%.
Acestea fiind spuse, relansarea economiei olandeze este reală, iar regele a atribuit-o „adaptabilităţii, muncii constante şi rezilienţei poporului olandez”.
Creşterea vârstei de pensionare şi reducerea beneficiilor pentru îngrijirea sănătăţii au ajutat Ţările de Jos să avanseze faţă de alte ţări din Uniunea Europeană.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro