Italia este ţara vest-europeană care îmbătrâneşte cel mai rapid, iar anul trecut a stabilit un record demografic trist. Numărul de naşteri a fost cel mai scăzut de când se ţine socoteala lor. 2023 este al 11-lea an consecutiv de declin al acestui indicator. La 11 decese s-au născut doar şase copii. Însorita Italie este în criză demografică. Experţii au denumit tendinţa „tsunami argintiu”. Însă există o regiune care sfidează acest curent potrivnic.

Într-o clădire a primăriei din inima oraşului alpin Bolzano, Stefano Baldo se opreşte din lucru. Este pauza de alăptat. Zona din jurul Bolzano are o reţea substanţială de sprijin familial oferit de guvern. Aceasta înseamnă o rată constantă a natalităţii într-o ţară care se confruntă cu scădere demografică, scrie The New York Times. Baldo este înscris în această reţea. „Este evident că nu eu alăptez”, a explicat domnul Baldo, un administrator de transporturi în vârstă de 38 de ani, din biroul său decorat cu poze cu soţia şi cei şase copii.

Dar când unul dintre părinţi stă acasă cu un nou-născut, celălalt are dreptul, prin lege, să-şi ia timp liber şi să ia copiii de la grădiniţă sau de la şcoală. Soţia lui Baldo este acasă cu bebeluşul.  „Este foarte convenabil aşa.” Casele pline de copii devin din ce în ce mai mult istorie în Italia, unde premierul Giorgia Meloni, precum şi Papa Francisc, au avertizat că italienii sunt în pericol de dispariţie ca naţie. Dar provincia Alto Adige-Tirolul de Sud şi capitala sa, Bolzano, mai mult decât oriunde în altă parte a ţării, sfidează tendinţa şi par pentru Italia un univers paralel al procreării, cu rata natalităţii menţinându-se constantă de-a lungul deceniilor.

Motivul, spun experţii, este că guvernul provincial a dezvoltat de-a lungul timpului o reţea solidă de beneficii pentru familie, depăşind cu mult bonusurile pentru bebeluşi pe care le oferă guvernul central. Părinţii beneficiază de reduceri la grădiniţe, la produse pentru bebeluşi, alimente, îngrijire medicală, facturi la energie, transport, activităţi după şcoală şi tabere de vară. Provincia suplimentează alocaţiile naţionale pentru copii cu sute de euro mai mult per copil şi se laudă cu programe de îngrijire a celor mici, inclusiv unul care le permite educatorilor să-şi transforme apartamentele în creşe mici.

Toate acestea, spun experţii, ajută femeile să-şi continue lucrul, ceea ce este vital pentru economie. Ca şi în Franţa şi în unele ţări scandinave, aceasta arată, de asemenea, că o politică prin care se oferă servicii de îngrijire pe timp de zi la preţuri accesibile are puterea de a îndepărta Italia de prăpastia demografică spre care se îndreaptă pe măsură ce rata natalităţii scade.„Dacă nu investim bani în familii, nu există viitor pentru niciunul dintre noi”, spune Waltraud Deeg, fost membru al consiliului provincial şi arhitect al unora dintre politicile familiale din Bolzano. „Familia este un proiect pe termen lung, aşa că politicile trebuie să fie şi ele pe termen lung.”

Această abordare nu numai că distinge zona din jurul Bolzano, ci iese în evidenţă în Italia prin alte moduri importante, care pot face exemplul său greu de reprodus.

Pentru o bună parte din istoria sa, zona Alto Adige a aparţinut diverselor imperii ale Austriei, care au numit-o Tirolul de Sud, până când Italia a anexat-o la începutul anilor 1900. Îşi păstrează o măsură de independenţă în ceea ce priveşte taxele şi deciziile financiare şi, din punct de vedere cultural, poate fi percepută ca o altă lume, cumva mai austriacă decât restul Italiei. Majoritatea locuitorilor încă vorbesc germană şi sunt mai dispuşi să facă mâncare din pâine prăjită decât să-şi umple castronul cu paste. Zona are, de asemenea, cel mai mare venit pe rezident din Italia, potrivit ISTAT, agenţia de statistică a ţării.

Cardul Family +, disponibil tuturor familiilor cu trei sau mai mulţi copii, le-a dat dreptul la reduceri de 20%  la multe achiziţii şi servicii din oraş şi era legat de supermarketul local Despar pentru reduceri suplimentare. Doamna Balzamá a spus că de reduceri a beneficiat şi la transportul public.

Ieşit din biroul său, domnul Baldo trece pe lângă o coroană albastră care marchează sosirea primului nepot al unui coleg de muncă şi iese din clădire printr-un hol plin cu pliante care fac reclamă la ghiozdanele „Bun venit, bebe” pline cu sfaturi pentru noii părinţi şi cărţi ilustrate.

Se urcă în dubiţa sa şi goneşte spre grădiniţă de unde-şi ia fiii de 4 şi 5 ani. „Oh, îi vrei pe amândoi?” glumeşte profesoara de la preşcolară. „Lasă-mă să ascund unul sub şorţ”.

Băieţii îşi pun ghiozdanele „Bun venit, bebe” marca Bolzano şi traversează strada împreună cu tatăl lor pentru a-şi lua frăţiorul de la o creşă pentru copii mai mici. Cei patru trec  apoi strada spre apartamentul lor cu chirie reglementată de autorităţi, unde soţia domnului Baldo, Tiziana Balzamá, în vârstă de 39 de ani, îi întâmpină cu un copil în braţe.

Experţii spun că angajamentul financiar susţinut şi de încredere al provinciei faţă de familii contează mai mult decât bonusurile pe termen scurt pentru copii pe care guvernele naţionale instabile ale Italiei le-au favorizat de zeci de ani.

„Diferenţa este că acolo avem o investiţie constantă, de-a lungul anilor, spre deosebire de majoritatea politicilor naţionale care sunt vremelnice”, a spus Agnese Vitali, demograf la Universitatea din Trento. „Nimeni nu intenţionează să aibă copii pe baza unor politici vremelnice.” Familia Baldo spune că sprijinul provincial înseamnă totul pentru ei. Ca un aluat de prăjitură care creşte la căldură, Ruben, în vârstă de 2 ani, a cântat o melodie pentru copii, în timp ce fraţii săi Beniamino, 5 ani, şi Gioele, 4 ani, şi-au etalat legumele din plastic din bucătăria lor de joacă. Părinţii lor stau aşezaţi lângă o casă de marcat de jucărie explicând că, la fel ca oricare părinte din provincie, au primit 200 de euro pe lună pentru fiecare dintre copiii lor până la împlinirea a 3 ani. Ajutorului bănesc i se adaugă cecul lunar de 1.900 de euro pe care l-au primit de la guvernul naţional pentru copiii lor.

Cardul Family +, disponibil tuturor familiilor cu trei sau mai mulţi copii, le-a  dat dreptul la reduceri de 20%  la multe achiziţii şi servicii din oraş şi era legat de supermarketul local Despar pentru reduceri suplimentare. Doamna Balzamá a spus că de reduceri a beneficiat şi la transportul public.

Când au fost introduse subvenţiile pentru familii în anii 1980, provincia a importat din Germania de Est şi ideea sistemului de îngrijire Tagesmutter, adică o persoană are grijă de copii contra cost în propria locuinţă. Italienii numesc acest sistem Casa Bimbo. În cadrul lui, provincia certifică, înregistrează şi sprijină profesorii locali care îşi transformă casele în creşe. Este ceva deosebit de popular în zonele rurale.

„Ei au pariat pe o reţea larg răspândită de microcreşe”, a explicat Mariangela Franch, profesor de economie la Universitatea din Trento.

Când au fost introduse subvenţiile pentru familii în anii 1980, provincia a importat din Germania de Est şi ideea sistemului de îngrijire Tagesmutter, adică o persoană are grijă de copii contra cost în propria locuinţă. Italienii numesc acest sistem Casa Bimbo. În cadrul lui, provincia certifică, înregistrează şi sprijină profesorii locali care îşi transformă casele în creşe. Este ceva deosebit de popular în zonele rurale.

Doamna Balzamá, care a fost profesoară înainte de a naşte primul  copil, a spus că a luat în considerare un curs de un an pentru a deveni Tagesmutter, dar a concluzionat că deocamdată are mai mult sens financiar să rămână acasă.

„A fost alegerea mea să spun că voi face o pauză până să mă întorc la muncă”, a spus ea.

Pentru mamele care doresc să se întoarcă la muncă – cum ar fi sora ei, asistentă medicală cu patru copii  – doamna Balzamá crede că provincia oferă şi grădiniţe publice mai ieftine.

Unii experţi spun că atitudinea provinciei faţă de prestaţiile familiale îşi are rădăcinile în dorinţa unei culturi minoritare dintr-o zonă disputată istoric de a menţine vie o identitate puternică, încurajând oamenii să aibă mai mulţi copii. Acest factor cultural devine mai clar atunci când ne uităm peste gard către Trentino, cealaltă parte – şi mai italiană cultural – a regiunii mai mari.

Trentino a investit, de asemenea, foarte mult în îngrijirea copiilor - o strategie care precede şi, în unele cazuri, o depăşeşte pe cea a provinciei vecine. Cu toate acestea, rata natalităţii a scăzut la 1,36 de copii per femeie, mult mai mică decât cea din Alto Adige-Tirolul de Sud şi mult mai aproape de media naţională îngrijorătoare.

„Cultura locală joacă, de asemenea, un rol important”, a spus Alessandro Rosina, un proeminent demograf italian. „Şi asta este greu de exportat.”

Domnul Baldo, care nu vorbeşte germană, spune că este la fel de italian ca oricare. El a povestit că credinţa sa catolică şi afecţiunea pentru haosul familiilor mari - soţia sa are şapte fraţi şi surori - au motivat cuplul să aibă copii, o decizie permisă de politicile provinciale.

Capul familiei are o dubiţă albă. Dar a comandat una nouă, cu nouă locuri. Orice maşină mai mare ar necesita un permis special. Acum este cu duba şi îşi plimbă copiii. Le face cu mâna pensionarilor voluntari cu veste verzi fluorescente care alcătuiesc ceea ce provincia numeşte „bunicii poliţişti rutieri”. Pe lângă faptul că supraveghează trecerea, explică el, aceştia însoţesc copiii la şcoală dimineaţa într-un program numit „autobuzul cu picioare”.

Băieţii mai mari ai domnului Baldo – Raffaele, 10 ani, şi Elia, 8 – se îngrămădesc în dubă pentru a ajunge cu toţii acasă. Bunica lor, Renata Canali, în vârstă de 71 de ani, a trecut pe acolo şi i-a cerut norei să-i dea nepotul. „Ciao, ciao, ciao”, i-a spus ea copilului, Giona, de doar 6 luni. „Eşti la fel de frumos ca soarele.” Unii dintre băieţi au desenat sau au dansat, în timp ce ceilalţi s-au pregătit pentru cină, au făcut duş sau s-au antrenat la fotbal.

„Mulţi dintre prietenii noştri au unul sau doi copii pentru că vor să-şi trăiască viaţa. Dar aici, dacă vor, au ajutor”, a spus doamna Balzamà. „Avem un prieten la Roma care are patru copii. Ei plătesc mult pentru ajutor.”