Tarom: Decizia AGA, publicată în Monitorul Oficial, de-a vinde sloturile spre Londra, nu îşi produce efectele şi nu mai este de actualitate. În 2024 vom opera zborurile spre Londra

Autor: Mirabela Tiron Postat la 06 februarie 2024 56 afişări

Tarom: Decizia AGA, publicată în Monitorul Oficial, de-a vinde sloturile spre Londra, nu îşi produce efectele şi nu mai este de actualitate. În 2024 vom opera zborurile spre Londra

Decizia de-a închide ruta Bucureşti- Londra şi de-a vinde sloturile spre Londra Heathrow către Virgin Atlantic, publicată în Monitorul Oficial, nu îşi produce efectele şi nu mai este de actualitate, susţin oficialii Tarom într-un comunicat.

„Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM operează în 2024 zborurile spre Londra, cu aceeaşi frecvenţă zilnică şi acelaşi program ca în anul anterior (2023). Ruta Bucureşti –Londra este deschisă iar sloturile de zbor aparţin companiei. La data de 5 februarie a.c., în urma datelor preluate de presă din M.O., respectiv publicării unei aprobări a AGA a TAROM din iulie 2023 care mandata directorul general să negocieze şi să semneze cu un ofertant existent în acea perioadă sloturile LHR ale companiei, a apărut în spaţiul public o informaţie care nu mai este de actualitate şi nici nu îşi produce efectele. Deşi în Planul de restructurare al companiei sunt aprobate mai multe măsuri care conduc la viabilitatea companiei, inclusiv acelea care prevăd retragerea optimă din operarea unor sloturi, aceste măsuri sunt puse în practică doar în contextul în care servesc intereselor companiei şi obiectivului de profitabilizare a activităţilor. Din vara anului 2023 şi până în prezent, în urma ofertelor primite şi a negocierilor purtate, compania nu a găsit o soluţie optimă care să conducă la renunţarea la sloturile LHR (de pe aeroportul Heathrow) şi operează destinaţia Londra, cu aceeaşi frecvenţă şi acelaşi program”, se arată în comunicatul Tarom.

Reacţia companiei vine  după ce în Monitorul Oficial se arăta că AGA a decis să închidă ruta Bucureşti-Londra şi să vândă slotul, directorul general fiind mandatat să semneze contractul de vânzare.

„Este prevăzută închiderea rutei Bucureşti-Londra, aprobă atribuirea contractului de vânzare a sloturilor LHR ofertantului  Virgin Atlantic pentru suma de 22 mil. GBP (25,7 mil. euro-n.red) începând cu sezoanele de vară 2024 şi iarnă 2024  şi mandatează directorul general  al Tarom în vederea semnării scrisorii de intenţie, negocierii şi semnării contractului de vânzare -cumpărare a perechii de sloturi”, se arată în  Monitorul Oficial.

.În ianuarie, consiliul de administraţie al Tarom l-a numit în funcţia de director general interimar pe Costin Iordache, care a mai lucrat în ABN AMRO Bank, Romtelecom sau Telekom.

Aeroportul Londra Heathrow este cel mai mare aeroport londonez, cu 61 de milioane de pasageri în 2022, fiind un punct important de tranzit spre destinaţiile intercontinentale.

Compania aeriană a raportat afaceri de 1,1 miliarde de lei în 2022 şi pierderi uriaşe de 274 mil. lei, arată datele de la mfinante.ro. Compania avea 1.182 de salariaţi.

Virgin Atlantic este deţinută de miliardarul britanic Richard Branson, o companie lansată în anul 2000.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
londra,
refuz,
oficiali,
tarom

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.