Tătaru: Putem revenit la viaţa „cvasi-normală" în iulie. Dacă va fi al 2-lea val, nu va fi ca primul
Ne putem gândi să revenim la o viaţă „cvasi-normală" la sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august şi la un al treilea val de relaxare din 15 iulie, spune ministrul Nelu Tătaru. Dacă va veni un al doilea val de infectări, nu va fi la fel ca primul, crede acesta.
Tătaru a spus la Digi24 că evaluarea primei etape de relaxare a arătat faptul că, respectând precauţiile, se poate trece la un nivel următor.
„Dacă mergem pe acest ritm, ne putem gândi din 15 iulie la a treia etapă de relaxare. La sfârşitul lui iulie - începutul lui august putem să ajungem la o viaţă cvasi-normală”, a spus Tătaru, adăugând că există totuşi posibilitatea ca transmiterea virusului în comunitate să persiste pe parcursul acestei veri.
Ministrul a vorbit despre un studiu de seroprevalenţă, care va arăta cât suntem de imunizaţi, câţi am trecut prin boală, dar şi ce previziuni sunt.
Studiul vizează 29.019 subiecţi din toată ţara, pe 9 grupe de vârstă, din care pacienţii aleşi prin eşantion vor merge la 3 laboratoare pentru analize sau evaluarea perioadică, iar INSP va face, cu acordul lor, teste serologice.
„Ne va spune câţi dintre noi am trecut prin boală şi previziuni pentru un viitor episod. Aşa putem previziona un eventual val 2”, a spus Tătaru.
Întrebat dacă va veni un al doilea va la toamnă, ministrul a răspuns că în general o pandemie merge cu epidemii sezoniere 1 an sau 2.
„Eu cred că al doilea val nu va mai fi ca acest prim val, dar trebuie să fim pregătiţi pentru orice”, a conchis Tătaru.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro