Taxa pe stâlp, prin care Guvernul Ciolacu 2 vrea să impoziteze cu 1,5% valoarea construcţiilor speciale, loveşte în plin investiţiile eoliene şi proiectul Neptun Deep
Taxa pe construcţii speciale (taxa pe stâlp) - cea mai controversată măsură din Ordonanţa austerităţii publicată duminică în transparenţa decizională de Ministerul Finanţelor – prin care se impune un impozit de 1,5% din valoarea acestor construcţii, loveşte în plin în investiţiile eoliene, fotovoltaice, off-shore, on-shore inclusiv proiectul Neptun Deep din Marea Neagră.
“Taxa pe stâlp, referitoare la grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, vizează, în principal, construcţii speciale utilizate în diverse activităţi economice. Această măsură fiscală impactează şi proiectul Neptun Deep, dezvoltat de OMV Petrom şi Romgaz, care implică infrastructuri esenţiale pentru extracţia şi procesarea gazelor naturale din platoul continental al Mării Negre. Majoritatea acestor infrastructuri se încadrează în categoria construcţiilor speciale, fiind astfel supuse taxei de 1,5%”, spune Daniela Mândru, analist al Swiss Capital – cea mai mare casă de brokeraj de la Bursa de Valori.
Potrivit proiectului de ordonanţă, impozitul pe construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, din care se scade valoarea clădirilor pentru care se datorează impozit pe clădiri.
“Asupra valorii construcţiilor” este o exprimare neclară şi confuză. Ce fel de valoare? Contabilă, valoarea pieţei?
Daniela Mândru spune că infrastructurile incluse în proiectul Neptun Deep care ar putea intra sub incidenţa acestei taxe includ conductele submarine şi reţelele de transport gaze, considerate construcţii speciale. De asemenea, platformele de foraj şi extracţie offshore, dacă sunt înregistrate contabil ca construcţii fixe şi nu ca echipamente mobile, ar putea fi impozitate. Staţiile onshore utilizate pentru procesarea şi distribuţia gazelor naturale sunt alte componente ale proiectului care se încadrează în această categorie.
Daniela Mândru notează că un aspect important de reţinut este că platformele offshore, deşi clasificate ca fiind construcţii speciale, pot fi exceptate de la taxă dacă sunt considerate echipamente tehnologice mobile în înregistrările contabile. Această distincţie poate influenţa semnificativ povara fiscală asupra proiectului.
“Pentru a atenua impactul acestei taxe, există mai multe soluţii posibile. O clasificare contabilă optimizată ar putea exclude anumite componente, precum echipamentele tehnologice mobile, din categoria construcţiilor speciale, reducând astfel baza de impozitare. De asemenea, dat fiind caracterul strategic al proiectului pentru securitatea energetică a României, guvernul ar putea analiza posibilitatea exceptării acestor tipuri de investiţii de la taxa pe stâlp. O altă opţiune este integrarea costurilor generate de taxă în preţul final al gazelor naturale, ceea ce ar transfera parţial povara fiscală asupra consumatorilor finali”. Ea menţionează însă că cel mai important aspect este legea offshore care stipulează ce regim fiscal se aplică pe toată perioada derulării acordurilor petroliere, respectiv cel de data de 1 ianuarie 2023, când nu exista impozit pe construcţii
Companiile din domeniul energiei, extracţiei de petrol şi gaze, mineritului, telecomunicaţiilor sau agriculturii ar urma să fie cele mai afectate de taxa pe stâlp dată fiind valoarea foarte mare a construcţiilor speciale deţinute de astfel de firme.
Taxa pe stâlp, introdusă în 2014 de guvernul Ponta, a fost eliminată în 2017 din mai multe motive legate de impactul negativ asupra economiei şi competitivităţii companiilor. Printre motivele principale care au condus la anularea acestei taxe se numără:
Povara fiscală excesivă asupra companiilor
Taxa afecta în special companiile cu investiţii semnificative în infrastructură şi active fixe, cum ar fi cele din energie, telecomunicaţii, agricultură şi industrie. Costurile ridicate au redus competitivitatea acestor companii pe piaţa internă şi externă.
Descurajarea investiţiilor
Taxa pe stâlp a fost percepută ca o piedică în atragerea de investiţii străine şi în stimularea investiţiilor interne. Impozitarea suplimentară a construcţiilor speciale a diminuat profitabilitatea proiectelor şi a descurajat dezvoltarea infrastructurii strategice.
Impact negativ asupra economiei
Companiile au transferat parţial costurile generate de taxă către consumatori, prin creşterea preţurilor la produse şi servicii, ceea ce a afectat consumul şi a generat presiuni inflaţioniste.
Ineficienţa fiscală
Deşi a fost introdusă ca o măsură pentru creşterea veniturilor bugetare, efectele adverse asupra economiei au diminuat impactul pozitiv pe termen lung. Taxa a fost văzută ca un impozit care penalizează dezvoltarea economică şi investiţiile productive.
Critici din partea mediului de afaceri
Asociaţiile de afaceri şi investitori au criticat taxa pe stâlp pentru caracterul său regresiv şi discriminatoriu, solicitând eliminarea acesteia pentru a îmbunătăţi climatul investiţional din România.
Eliminarea taxei în 2017 a fost justificată de guvernul de atunci prin necesitatea de a stimula mediul de afaceri şi de a încuraja investiţiile în sectoare-cheie ale economiei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro