Taxele şi tarifele ce nu se vor mai plăti de azi la Registrul Comerţului

Postat la 01 februarie 2017 85 afişări

Relaţia dintre antreprenori şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) va fi uşurată considerabil de mâine, odată cu eliminarea a numeroase taxe şi tarife, percepute până acum de instituţie atât la înfiinţarea entităţilor, cât şi pe parcursul existenţei acestora sau chiar la radiere. Concret, vor fi eliminate taxe începând de la 45 de lei, cazul cererilor de menţiuni, şi până la 250 de lei, aşa cum este taxa pentru înmatricularea şi autorizarea unei societăţi cu răspundere limitată (SRL).

Taxele şi tarifele ce nu se vor mai plăti de azi la Registrul Comerţului

Dispar taxele de înmatriculare

Legea nr. 1/2017, prin care se elimină peste 100 de taxe şi tarife, se va aplica începând de mâine, iar actul normativ introduce facilităţi importante şi în relaţia dintre entităţi şi ONRC.

Astfel, începând de mâine, vor dispărea taxele (încă) percepute la constituirea unei entităţi, fie ea cu personalitate juridică (SRL, SRL-debutant etc) sau fără personalitate juridică: persoană fizică autorizată (PFA), întreprindere individuală (II)  sau familială (IF).

Mai precis, Registrul Comerţului nu va mai percepe de mâine următoarele taxe pentru operaţiunile de înregistrare:

  • cererea de înregistrare în registrul comerţului, în cazul firmelor, care cuprinde: autorizare constituire, înmatriculare, autorizare funcţionare prin declaraţie pe propria răspundere - cuantumul acesteia este acum de 250 de lei;
  • cererea de înregistrare în registrul comerţului - PFA, II, IF, care cuprinde: înmatriculare, autorizare funcţionare prin declaraţie pe propria răspundere şi al cărei cuantum este în prezent de 90 de lei.

Prin urmare, antreprenorii îşi vor putea înfiinţa SRL ori PFA mult mai uşor, în condiţiile în care costurile pentru înfiinţarea unei astfel de entităţi vor fi micşorate semnificativ - informaţii suplimentare sunt aici

Menţiunile pentru care nu se vor mai plăti taxe

Actul normativ aplicabil de mâine elimină de la plată tarifele percepute pentru înscrierea de menţiuni simple la Registrul Comerţului, a căror valoare este în prezent de 45 de lei.

Potrivit unui comunicat de presă al ONRC, este vorba despre următoarele: 

  • cerere verificare disponibilitate/rezervare denumire firmă/ entitate (atât pentru firme, cât şi pentru entităţile fără personalitate juridică: PFA, II/IF);
  • cerere verificare disponibilitate/rezervare denumire emblemă, pentru firme;
  • declaraţiile tip model 1, 2 şi 3, solicitate odată cu depunerea dosarului de înregistrare;
  • cerere de radiere, atât pentru firme, cât şi pentru PFA/II/IF;
  • cerere de menţiuni;
  • cerere depunere şi menţionare acte, pentru toate entităţile;
  • cerere depunere situaţii financiare, în cazul companiilor;
  • cerere eliberare duplicat, valabilă pentru toate entităţile, fie ele cu sau fără personalitate juridică;
  • cerere îndreptare erori materiale; 
  • cerere de preschimbare a certificatului de înmatriculare;
  • cerere înregistrare în registrul comerţului - numire lichidator.

Cititi mai multe pe www.Avocatnet.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.